Universitatea Craiova n-a fost niciodata iubita la Bucuresti. Când scriem Bucuresti, ne referim, bineinteles, la mai-marii fotbalului, fiindca, din punct de vedere al sustinatorilor, au fost ani in care galeria alb-albastra o batea la toate capitolele pe cea din Ghencea ori pe cea din „Stefan cel Mare“.
Ca veni vorba de Stefan cel Mare. Soseaua, nu domnitorul. Dainuie in memorie o imagine din vara lui ’81. Marea echipa a Craiovei venise sa joace contra lui Dinamo cu titlul in buzunar. Ramânea in joc doar orgoliul. S-a terminat 1-1, ceea ce insemna, de fapt, victorie pentru Universitatea. Probabil ca Gheorghita Geolgau isi aduce aminte. La finalul partidei, câtiva olteni mai curajosi dansau pe tunelul de acces spre teren, tunel pe care era desenat un „D“ cât toate zilele. „D“-ul acela caligrafiat „de mâna“, ca in abecedarul copilariei, si de culoare rosie. Ce triumf pentru olteni, ce umilinta pentru Dinamo… Câteva zile mai târziu, alb-albastrii cucereau si Cupa, in finala aceea de pomina, 6-0 cu Timisoara, pe „Republicii“.
In birourile de la FRF, Universitatea Craiova a fost privita mai tot timpul cu coada ochiului. Fotbalul românesc are azi doua capete, precum balaurul din poveste, fiindca pe lânga cel federal a crescut si cel de la Liga lui Dragomir. Cu atât mai riscanta e zarva continua a conducatorilor Craiovei de azi. Sigur ca nedreptatile nu trebuie primite cu calusul in gura, dar se contureaza impresia ca la Craiova se tipa din orice. De exemplu, nici pâna azi n-am prea priceput nenorocirile de care s-ar face vinovati arbitrii care au avut in grija meciul de la Pitesti. Si uite-asa, tipând din toti rarunchii si când e, dar mai ales când nu e cazul, dusmania mafiotilor va creste, jucatorii vor pricepe ca sunt mereu nedreptatiti, de unde si frustrarea aferenta, plus ca, acuzând mereu in stânga si-n dreapta, risti sa nu mai fi crezut nici atunci când stai cu dreptatea-n mâna.
Parca vrând sa demonstreze o data in plus cât de iubita e Craiova in Capitala, la meciul de duminica din „Stefan cel Mare“ va fluiera Sorin Corpodean, arbitru renumit pentru sângele alb-rosu ce-i curge prin vene. Dar, cine stie, poate nu-i departe ziua când alde Velcovici sau Saceanu vor vedea olteni dantuind peste „D“-ul de la tunel. Chit ca „D“-ul nu mai exista, fiindca dinamovistii de azi si-au tras pe emblema doua potai la fel de simpatice precum intreaga istorie a gruparii din Groapa.
