As putea sa pun pariu, pe orice suma mi-as permite s-o pierd, ca noua români din zece ar ridica din umeri daca ar fi intrebati cum se cheama pictorii si compozitorii cei mai importanti din România de azi. In schimb, sunt convins ca aceiasi zece români n-ar ezita o clipa sa spuna ca stiu cine sunt Raluca Turcan si Cristian Boureanu. Asta arata limpede, dupa parerea mea, in ce sens au evoluat lucrurile in post-comunismul românesc. Intelectualii nu se mai bucura de atentia care li se acorda prin ’90 când, pe strazile Bucurestiului, se striga „moarte intelectualilor“. A fost lasata indiferenta sa realizeze scopul pe care nu l-a putut atinge cenzura in regimul comunist. Cultura nu mai e vazuta azi ca un pericol. E lasata sa moara pe cale naturala, prin dezinteres.
Si n-am dat intâmplator exemplul celor doi juni liberali, care se plimba, azi, pe la toate televiziunile. Cândva, in antichitate, Cicero a ajuns celebru datorita unei intrebari pe care o stiu, cu siguranta, toti cei care au invatat latina in liceu: „Pâna când vei abuza, Catilina, de rabdarea noastra?“. D-na Turcan si d-l Boureanu isi forteaza acum notorietatea cu o intrebare mai simpla: „Pâna când vom rabda sa-l supere Calin Popescu Tariceanu pe Traian Basescu?“
Trebuie sa recunosc ca multa vreme am luat in serios o afirmatie a lui Paul Morand, care suna astfel: „România e un pamânt tragic unde totul sfârseste in comic“. Azi, cred ca aceasta afirmatie ar trebui nuantata. In sensul ca tragicul, in România, ramâne tragic, iar comicul izvoraste tot din comic. Oare nu e comic sa vezi cum arata transeele ostilitatilor politice in momentul de fata la noi? Cineva mai putin initiat in misterele democratiei noastre ar spune ca luptele politice trebuie sa se poarte, ca pretutindeni, intre Putere si Opozitie. Ei bine, la noi e contrazisa aceasta banalitate. Vremea simplificarilor, când Alianta Portocalie punea semne de egalitate intre PSD si „sistemul ticalosit“, a trecut. Nu i-am mai auzit demult nici pe democrati, nici pe liberali zicând ceva impotriva celor din PSD, desi d-l Geoana isi da toata silinta sa ridice vocea si sa se faca remarcat in calitate de presedinte al unui partid care si-a pus in ghips mâna stânga, cea „ideologica“, iar cu dreapta semneaza declaratii pe la DNA. Transeele luptelor politice separa azi cele doua jumatati de portocala. Lupta se duce intre PNL si PD. Precum si intre cele doua palate: Palatul Victoria si Palatul Cotroceni.
In razboiul de gherila dintre cele doua jumatati de portocala, vârful de lance e un grup de fosti liberali, exclusi recent din PNL, la care se adauga si un fost presedinte al partidului, Valeriu Stoica. Nu tin sa ma pronunt cine are dreptate. As vrea sa remarc doar un fapt care demonstreaza prin el insusi ceea ce spuneam mai devreme. Si anume ca la noi comicul deriva din comic, nu are legatura cu tragediile pe care le traiesc cei care suporta lipsa de seriozitate a clasei politice românesti. Proiectul pe care intentioneaza sa-l lanseze grupul rebel din PNL pare, cel putin deocamdata, bazat doar pe doua coordonate. Prima coordonata ar fi compromiterea grupului de interese, din jurul lui Tariceanu, cum se exprima Stolojan si ceilalti. A doua coordonata ar fi: iubiti-l pe Traian Basescu.
Cât de serios e un asemenea program, cred ca nu mai e nevoie sa spun.
