O problema sensibila

Doua evenimente au reactualizat recent sensibila problema a pensionarilor. Mai intai, pe birourile senatorilor si ale deputatilor a aparut un proiect de lege, denumit „Statutul Parlamentarului“, care se ocupa, intre altele, de anii de batranete ai „alesilor“ ce vor fi petrecuti, fatalmente, „fara coledzi“. Si ce prevede acest proiect? Ca pensia unui parlamentar sa fie egala cu o suma situata intre 50 la suta si 75 la suta din indemnizatia primita cat timp deputatul sau senatorul in cauza s-a aflat pe fotoliile parlamentului, in una ori mai multe legislaturi. Ceea ce inseamna, cel putin, 15 milioane de lei, daca luam ca baza de calcul valoarea actuala a indemnizatiei, adica peste 30 de milioane. In caz ca proiectul va fi aprobat, se va crea o situatie greu de justificat intr-o tara cu pretentii de tara civilizata. In timp ce pensionarii obisnuiti, curtati doar cand se apropie alegerile si lasati de izbeliste apoi, se zbat in greutati inimaginabile, nu au cu ce sa-si achite facturile la incalzire, n-au bani de medicamente sau, pur si simplu, fac foamea, altii se vor rasfata singuri cu pensii de lux.

Sa zicem ca, dupa scandalul pe care l-a starnit, proiectul nu va deveni lege, desi nu m-ar mira ca nerusinarea sa fie mai puternica. In fond, obrazul gros explica multe lucruri petrecute in Romania in ultimii patrusprezece ani. Dar chiar si numai intentia e semnificativa. Si spune multe despre bunul simt al parlamentarului roman. Pentru ca o minima decenta i-ar fi oprit pe autorii acestui proiect cinic sa-l justifice in modul in care l-au justificat: ca o aliniere la standardele Uniunii Europene! Asadar, intram pe rand in Europa? Mai intai „alesii“ si, mai tarziu, daca se va putea, „poporul“? Oricat as intelege ca egoismul are, vorba unui filosof, „mari resurse de a ne surprinde“, gasesc sfidator din partea unui parlamentar sa vrea sa traiasca dupa „modelul francez“ – fiindca acest model a fost invocat -, in vreme ce milioane de pensionari, umiliti de mizerie, traiesc dupa un model pe care ma jenez sa-l numesc.

Al doilea eveniment a avut doua etape. Recent, premierul Nastase, aflandu-se la Timisoara, s-a aventurat intr-o piata. Acolo, o pensionara, cu parul alb, i-a cerut sa-i dea o reteta de supravietuire: cum sa traiasca o familie cu doua milioane de lei pe luna? Vadit deranjat de intrebarea pensionarei, Adrian Nastase i-a zis: „Dati dumneavoastra solutia!“ Doamna cu pricina putea, desigur, sa-i replice d-lui prim-ministru ca nu ea, in calitate de alegatoare, e datoare sa caute solutii pentru rezolvarea dramei pensionarilor, ci guvernul. Nu pentru asta v-am ales?, ar fi putut femeia sa spuna. Politicoasa, n-a facut-o.

Primul ministru a primit-o miercuri dimineata la guvern pe pensionara din Timisoara. Gest, bineinteles, si propagandistic. Dupa-amiaza, premierul a aparut la televizor pentru a ne spune si noua ce i-a spus doamnei Ersilia Gombos: ca in Romania sunt 4,5 milioane de salariati si 6,5 milioane de pensionari. Raport anormal, desigur, dar care nu se datoreaza pensionarilor, ci altor cauze pe care dl Nastase le cunoaste. De altfel, PSD le cunostea si atunci cand a facut promisiuni electorale, in 2000. Promisiuni pe care le-a uitat, pentru a ne explica, in schimb, ca pensionarii traiesc pe spinarea populatiei active! Explicatie care face din pensionari o categorie profitoare! Premierul a amintit de indexarea din decembrie a pensiilor (ea va fi, insa, de numai 3,1 la suta, in timp ce inflatia pe ultimul trimestru al anului e estimata la peste 4,7 la suta), adaugand ca va propune tuturor demnitarilor ca, in perioada Sarbatorilor de iarna, sa faca donatii pentru cei mai saraci pensionari din Romania. In consecinta, fiecare pensionar cu pensie foarte mica va primi, pe baza de compasiune, de sarbatori, vreo 3 mii de lei in plus. Un bacsis de la cei care-si pregatesc pensii de lux.