Averile demnitarilor

„Evenimentul“ a starnit un adevarat vacarm in presa. De ironii, mai ales. Ceea ce se explica nu numai prin pofta de indiscretii, atat de dezvoltata pe malurile Dambovitei. E prima oara ca se ridica un val de pe misterul „agoniselilor“ politicienilor in alunecoasa noastra tranzitie.

De fapt, corect ar fi sa spun: se ridica un val si nu prea. O data mai mult, m-am gandit la diferenta enorma dintre ce inseamna „schmecker“ in nemteste, adica „persoana cu gust rafinat“, si ceea ce a ajuns sa insemne „smecher“ prin partile noastre. Parlamentarii pesedisti (dar nu numai ei) s-au opus cat au putut ideii ca demnitarii sa-si declare averile. Au facut-o cu argumentele cele mai ridicole, cum ar fi acela ca hotii vor afla din „Monitorul oficial“ unde e cazul sa dea lovitura. In cele din urma, au inteles, insa, ca „asa ne cere Uniunea Europeana“ si ca n-au incotro, trebuie sa se conformeze. Atunci, juristii din PSD s-au pus pe treaba. Si a intrat in joc traditionala convingere autohtona ca prin „smecherie“ ne putem „descurca“ in orice situatie. Ca doar n-om fi „prosti“, si-au zis ei, sa luam in serios aceasta obligatie. Gasim noi mijloace sa-i pacalim. Doar avem ceva experienta in aceasta privinta.

Si au gasit. Au improvizat o lege „smechera“ care da impresia ca ridica un val, fara sa-l ridice de fapt. Prevederile legii care ii „obliga“ pe demnitari sa-si faca publice averile sunt, in felul lor, o mica opera de „smecherie“.

In primul rand, ea le-a dat dreptul demnitarilor sa-si treaca averile pe numele sotiilor sau ale copiilor, ei ramanand, oficial, fie saraci ca sfantul Francisc, fie avand o situatie care nu bate la ochi. Numerosi parlamentari, ministri sau prefecti s-au folosit, fara jena, de acest subterfugiu, grabindu-se sa declare, apoi, jurnalistilor ca ei traiesc modest, ca umbla cu o masina cumparata la mana a doua, cum se plange senatorul PSD Doru Ioan Taracila, supranumit „baronul de Calarasi“, sau ca nu mai au nimic, cum a spus, facand cu ochiul si ranjind, controversatul Dumitru Dragomir. Or, ce valoare mai au, in aceste conditii, declaratiile de avere ale demnitarilor? Din toata comedia ar rezulta ca adevaratele probleme ale marii coruptii nu sunt ministrii, nu sunt parlamentarii, nu sunt prefectii in jurul carora circula diverse suspiciuni. Adevaratele „lipitori“ ar fi sotiile lor, care au pus mana pe vile, pe firme, pe terenuri. In vreme ce demnitarii nostri osteneau pentru binele tarii, avand insomnii din pricina scufundarii Romaniei in mizerie si lehamite, nevestele si copiii lor isi faceau de cap, se capatuiau. Romania ar avea, deci, nu putini politicieni saraci lipiti care sunt intretinuti de neveste bogate si de copii milionari in dolari. Sa mai spuna cineva ca barbatii sunt misogini in Romania! Sa se mai spuna ca ei nu fac sacrificii pentru copii! Basme. Calomnii. Democratia o fi ea schioapa pe malurile Dambovitei, dar a adus o noutate inclusiv in istoria filosofiei politice. A infirmat teoria lui Marx care opunea burgheziei proletariatul. Ei bine, la noi lupta de clasa a deschis un front nou, in casele demnitarilor.

Alta smecherie e povestea cu conturile in banca. In declaratiile de avere exista o rubrica unde demnitarul trebuie sa bifeze cu un „x“ daca are in cont 10.000 de euro. Chiar si cei care poseda la aceasta ora sute de milioane de euro, in tara sau la banci din strainatate, nu trebuie sa declare decat 10.000 de euro. In lumea civilizata, unde smecheria are anumite limite, demnitarii isi declara conturile reale. Nu fiindca le place, ci fiindca asa e regula. Inclusiv noi, romanii, stim cate milioane de dolari are Bush. In schimb, nu stim cate are, sa zicem, Viorel Hrebenciuc. Legea e foarte discreta, la noi. Nu vrea sa ne dezvaluie ca avem milionari (in dolari) sau chiar supramilionari ca sa nu ne faca sange rau.

In aceste conditii, legea nu ofera nici un punct de sprijin pentru a separa averile cinstite de cele suspecte sau necurate. Dimpotriva, cu aerul ca dezvaluie un adevar tinut pana acum sub obroc, ii da o acoperire legala, ceea ce va ingreuna si mai mult lupta contra marilor corupti. Daca ea e, realmente, dorita. Ceea ce nu e deloc sigur.