13.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBărbat condamnat pentru că a condus băut, achitat deoarece corpul său produce în mod natural alcool

Bărbat condamnat pentru că a condus băut, achitat deoarece corpul său produce în mod natural alcool

Un belgian a fost achitat de o condamnare cu privire la conducere în stare de ebrietate, deoarece corpul său produce în mod natural alcool.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, care era urmărit în justiţie de Poliţia din Bruges (nord) din cauza unei recidive de conducere în stare de beţie, a fost achitat după ce a dovedit că suferă de un sindrom foarte rar de ”autofermentaţie” alcoolică. Informaţia a fost dezvăluită de presa belgiană şi confirmată de către avocata acestuia, Anse Ghesquiere, relatează AFP, transmite News.ro.

Sindromul, cunoscut sub numele de ”autofermentaţie” sau ”autoberărie”

Acest sindrom – cunoscut sub numele de ”autofermentaţie” sau ”autoberărie” (”auto-brewery” în engleză) – provoacă producerea endogenă de etanol de către sistemul digestiv în timpul ingerării alimentelor cu un conţinut ridicat de glucide, ca pâinea, cartofii sau fasolea.

Potrivit avocatei, oamenii de ştiinţă estimează că sindromul este subdiagnosticat în lume, deoarece doar vreo 20 de persoane ar suferi în mod oficial de el. Clientul său, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a dovedit că prezintă acest sindrom prin intervenţia a trei medici în această procedură judiciară, a subliniat ea luni. Tribunalul a recunoscut un ”caz de forţă majoră”.

”Suntem fericiţi de această hotărâre, dar nu este definitivă”, a declaratAnse Ghesquiere, precizând că parchetul dispune de 30 de zile pentru a face apel.

Bărbatul, depistat la volanul maşinii sale cu o alcoolemie de 0,91 miligrame pe litrul de aer respirat

Bărbatul a fost depistat la volanul maşinii sale, la un control în aprilie 2022, cu o alcoolemie de 0,91 miligrame pe litrul de aer respirat, iar apoi, o lună mai târziu, cu o alcoolemie de 0,71 mg/l, în contextul în care plafonul legal în Belgia este de 0,22 mg/l.

Șoferul – care a fost condamnat în 2019 la o amendă şi la suspendarea permisului de conducere din acelaşi motiv – a protestat şi şi-a clamat nevinovăţia. A dat asigurări că nu a băut, părând că nu ştia atunci că suferea de această boală.

El urmează în prezent un regim sărac în glucide, cu scopul de bloca declanşarea sindromului.

La momentul audierii, la sfârşitul lui martie, parchetul i-a cerut să evite orice ”alcoolizare voită”, potrivit postului public flamand de televiziune VRT.

Citeşte şi: Peste 750 de cazuri noi de rujeolă, în ultima săptămână

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS