8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSute de monede de aur celtice, furate dintr-un muzeu german

Sute de monede de aur celtice, furate dintr-un muzeu german

Peste 480 de monede de aur antic, datând din jurul anului 100 î.Hr, au fost furate dintr-un muzeu din sudul Germaniei, a anunţat marţi poliţia, citată de News.ro.

Poliţia landului Bavaria a declarat că acestea au fost furate marţi dimineaţă devreme din Muzeul Celtic şi Roman din Manchinig, la 60 de kilometri nord de Munchen. 

Cele 483 de monede au fost descoperite în 1999, în timpul săpăturilor la o aşezare antică din Manchning, şi sunt considerate cel mai mare tezaur de aur celtic descoperit în secolul XX. 

Agenţia germană de ştiri dpa a relatat că autorităţile estimează valoarea monedelor, care împreună cântăresc aproximativ 4 kg, la câteva milioane de euro. 

„Pierderea tezaurului celtic este un dezastru”, a declarat ministrul bavarez al Ştiinţei şi Artelor, Markus Blume, citat de agenţia de presă. 

„Fiind o mărturie a istoriei noastre, monedele de aur sunt de neînlocuit”, a adăugat el.  

El a spus că hoţii au dat dovadă de „o energie criminală incredibilă”. 

Poliţia face apel la martori care ar fi putut vedea persoane suspecte în apropierea muzeului sau care au alte informaţii care ar putea duce la recuperarea comorii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS