Știri de ultima orăMagazinAce și șuruburi, găsite în dulciuri primite de copii de Halloween, în Germania

Ace și șuruburi, găsite în dulciuri primite de copii de Halloween, în Germania

Ace sau alte obiecte metalice ascuţite au fost găsite în dulciurile pe care copiii le-au primit de Halloween, a anunţat duminică poliţia germană.

Poliţia consideră că majoritatea sau toate obiectele, printre care se aflau şi şuruburi metalice, au fost plasate intenţionat pentru a provoca vătămări.

Au fost semnalate incidente în Turingia, Baden-Württemberg, Bavaria, Saxonia Inferioară şi Renania-Palatinat, printre altele, a precizat poliţia.

Într-unul dintre cazurile din oraşul Nürnberg, din sudul ţării, poliţia a declarat că un copil a muşcat dintr-un ac în timp ce mânca o bucată de ciocolată. Copilul nu a suferit leziuni.

În două cazuri separate din landul Baden-Württemberg, din sud-vestul ţării, poliţia a declarat că acele fuseseră ascunse astfel încât nu erau vizibile din exterior.

În mai multe dintre aceste cazuri, poliţia a deschis anchete pentru tentativă de vătămare corporală gravă.

Nu au fost identificaţi suspecţi.

Citește și: Marcel Ciolacu și-a amânat nunta după criticile iscate de blana purtată de Sorina Docuz la botezul copilului lui Alfred Simonis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS