Știri de ultima orăMagazinCulturist japonez, vedeta la 90 de ani

Culturist japonez, vedeta la 90 de ani

Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat recent pe scena unei competiţii de profil desfăşurată în Spania cu intenţia de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiţia fizică.

Bărbatul de 90 de ani a venit să concureze împotriva unor rivali cu zeci de ani mai tineri în categoria „masters”, dedicată sportivilor cu vârsta peste 50 de ani, în cadrul unei competiţii organizate de Federaţia internaţională de fitness şi culturism.

În culisele concursului, Kanazawa a urmat acelaşi ritual de pregătire ca şi concurenţii mai tineri, făcând încălzirea alături de echipă şi aplicându-şi un spray de bronzare înainte de a-şi etala muşchii în luminile reflectoarelor.

„Îmi place să fac lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a mai făcut şi, mai presus de toate, vreau să practic culturismul pentru tot restul vieţii”, a spus Kanazawa.

„Este un subiect pe care l-am cercetat şi despre care doresc să aflu mai multe. Dar încă de când am făcut 50 de ani, am făcut muşchi cu ajutorul unei diete pur japoneze: orez brun, natto (un preparat din soia fermentată) şi supă miso”, a spus el.

„E felul clasic japonez de a mânca. Şi graţie acestui lucru, am trăit 90 de ani fără să mă îmbolnăvesc vreodată”, a mai spus el.

Deşi nu a obţinut un loc pe podium, Kanazawa îşi menţine hotărârea de a extinde limitele acestui sport, având în plan o ultimă participare înainte de a se retrage din activitatea competiţională.

„Cred că o să mai încerc o dată la 93 de ani. După care o să mă retrag, probabil”, a spus el.

Kanazawa speră ca perseverenţa lui să inspire şi alte persoane vârstnice să rămână active şi să depăşească limitările convenţionale.

„Odată ce îţi pui în minte ceva, trebuie să dezvolţi tăria mentală şi determinarea de a duce lucrurile la bun sfârşit”, a spus Kanazawa.

„Vreau ca oamenii să depună efort exact aşa cum am procedat eu. Cred că dacă vor face asta, vom vedea mai mulţi oameni ca mine la vârste înaintate. Şi sper să fiu un model demn de urmat”, a spus el.

Citește și: 20.000 de lei amendă pentru două magazine care au vândut tutun minorilor și alcool unor persoane aflate deja în stare de ebrietate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS