23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinO călugăriţă a cheltuit la cazinou banii şcolii catolice pe care o conducea

O călugăriţă a cheltuit la cazinou banii şcolii catolice pe care o conducea

Mary Margaret Kreuper, directoarea şcolii private catolice St. James din Torrance, un oraş aflat la sud de Los Angeles, jurase că va rămâne săracă atunci când a devenit călugăriţă, în urmă cu mai bine de 60 de ani. Această promisiune nu a împiedicat-o însă să deturneze timp de zece ani – până în septembrie 2018 – 835.339 de dolari din fondurile şcolii pentru a-şi finanţa dependenţa de jocurile de noroc, informează Ştiridiaspora.

„Am păcătuit, am încălcat legea şi nu am nicio scuză”, a declarat în faţa instanţei călugăriţa în vârstă de 80 de ani, citată de Los Angeles Times.

Pentru această călugăriţă din ramura americană a ordinului catolic al Surorilor Sfântului Iosif din Carondelet, fondat în 1650 la Puy-en-Velay, în centrul Franţei, infracţiunile comise constituie „o încălcare a jurămintelor, a poruncilor, a legii şi mai ales a încrederii sacre pe care atât de mulţi oameni mi-au acordat-o”.

Călugăriţa şi-a acordat singură „o mărire de salariu”

Mary Margaret Kreuper şi-a recunoscut vinovăţia anul trecut.

A fost nevoie de un audit pentru a descoperi frauda, pe care directoarea şcolii catolice a încercat să o ascundă, ordonându-le subordonaţilor săi să distrugă documentele incriminatoare.

Potrivit Los Angeles Times, atunci când Arhidieceza de Los Angeles i-a cerut lui Mary Maragaret Kreuper să dea socoteală pentru faptele sale, aceasta a spus că preoţii erau plătiţi mai bine decât călugăriţele şi că ea credea că merită o mărire de salariu.

Avocatul călugăriţei, Mark Byrne, a susţinut însă că Mary Kreuper era dependentă de jocuri de noroc şi a cerut ca acesteia să i se permită să îşi ispăşească pedeapsa în mănăstirea în care a fost plasată de când faptele sale au fost descoperite, în 2018.

Procurorii recomandă o pedeapsă de 24 de luni de închisoare, trei ani de eliberare supravegheată și restituirea sumei însuşite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS