11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDupă testul ADN, fostul rege al Belgiei, Albert al II-lea, din nou tată

După testul ADN, fostul rege al Belgiei, Albert al II-lea, din nou tată

Fostul rege belgian Albert II a recunoscut că este tatăl unei femei născute dintr-o aventură, după ce a fost forțat să facă un test ADN, care a ieşit pozitiv.
El luptase împotriva cererii de paternitate a artistei belgiene Delphine Boël, de 51 de ani, mai bine de un deceniu.

Dar în 2013, regele şi-a pierdut imunitatea după ce a abdicat din cauza stării de sănătate.
Avocatul doamnei Boël a spus că faptul că fostul rege a recunoscut paternitatea a fost o „ușurare” pentru clienta sa.
Într-o declarație publicată luni, avocații fostului rege au spus că „a aflat rezultatele testului ADN… [și] concluziile științifice indică faptul că este tatăl biologic al doamnei Delphine Boël”.

Juriștii au spus Albert al II-lea, de 85 de ani, a decis să oprească bătălia legală şi „acceptă că Delphine Boël devine al patrulea copil al său”.

Prinţesa Paola a Belgiei (mai târziu Regina Paola) şi Prinţul Albert al Belgiei, în 1969 împreună cu copiii lor

Avocatul doamnei Boël, Marc Uyttendaele, a declarat televiziunii RTL „viața ei a fost un coșmar lung din cauza acestei căutări a identității”.
El a adăugat: „A avut un tată biologic care a respins-o brutal când a apărut public acest caz de paternitate”, potrivit BBC.
În luna mai a anului trecut, instanța de apel din Bruxelles a decis că fostul rege ar trebui să fie sancționat cu 5.000 de euro (4.370 de lire sterline) pe zi pentru că a refuzat să facă testul ADN.

Care este fondul cazului?

Zvonurile conform cărora regele a avut un copil nelegitim au apărut pentru prima dată în 1999 într-o biografie neautorizată despre soția sa. Acuzația a determinat un scandal regal și bârfe de presă din Belgia.
Boël a susținut pentru prima dată că regele Albert a fost tatăl ei biologic în timpul unui interviu din 2005.
Mama ei, baroneasa Sybille de Selys Longchamps, a susținut că cei doi au avut o aventură între 1966 și 1984, când era încă prințul Albert de Liège.
Cu toate acestea, în urma morții fratelui său mai mare în 1993, la 62 de ani, Albert a venit pe neașteptate pe tron.

El a ocupat funcția până în iulie 2013, când și-a anunțat abdicarea – citând starea de sănătate – și a fost înlocuit de fiul său, Philippe. Se spune că primește un venit anual de aproximativ 1 milion de euro.
La scurt timp după abdicarea sa, Boël a deschis procedurile judecătorești.
Belgia are o monarhie constituțională în care regele joacă un rol în mare măsură ceremonial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS