18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVedetele Acasă TV sărbătoresc începutul primăverii

Vedetele Acasă TV sărbătoresc începutul primăverii

Unele dintre cele mai frumoase amintiri ale Ioanei Maria Moldovan legate de Mărţişor sunt din perioada în care învăţa la grădiniţă. „Nu am cum să uit vreodată ziua de 1 Martie 1986, când i-am dăruit mamei primul mărţişor făcut de mine. Aveam patru anişori şi eram la grădiniţă, a fost un moment tare emoţionant, când mă gândesc la el mă cuprinde nostalgia. Îmi aduc aminte, cu zâmbetul pe buze, cât de supărată eram eu la grădiniţă că unul dintre cei mai râvniţi băieţi nu mă prea bagă în seamă. Am avut însă răbdare şi l-am cucerit, iar asta mi-a dovedit-o prin mărţişorul pe care mi l-a adus, doar mie, de 1 Martie, un mărţişor pe care i l-a trimis mătuşa lui din Franţa. A fost cel mai dorit şi aşteptat mărţişor“, şi-a amintit prezentatoarea „Poveştirilor adevărate“. Anul acesta, de 1 Martie, Ioana Maria Moldovan a primit în avans o pereche de ghete Kangoo Jumps: „Sunt tare mândră de ele şi abia aştept să se facă vremea frumoasă să pot ieşi în parc cu ele. Am mai primit şi doua orhidee superbe de la Marian şi de la tatăl meu“. Pe lângă flori, de 1 Martie, Dan Cruceru va dărui mărţişoare confecţionate manual de tinerii de la o casă de copii. „De fiecare 1 Martie, cumpăr un portbagaj cu flori şi le dăruiesc fiecărei femei ieşite în cale. Anul acesta vreau să repet un gest făcut anul trecut. Vreau să cumpăr şi câteva zeci de mărţişoare realizate manual de nişte copii talentaţi, de la o casă de copii. Cred că aşa pot să le aduc şi lor puţină bucurie în suflet“, a mai spus Dan Cruceru. Pentru Mircea Solcanu, semnificativ este şnurul roşu cu alb. „Nu îmi plac mărţişoarele, însă iubesc aţa cu care se leagă. E ca şi cum viaţa întâlneşte iubirea din nou, pentru că totul e ca un cerc, şi, până la urmă, viaţa omului e ca un fir de aţă, culorile le alegem, primăvara doar propune puţin roşu peste o mare de alb. Nu am cumpărat încă, mă orientez la faţa locului“, a explicat Mircea Solcanu. La începutul primăverii, lui Cabral îi place să dăruiasca flori pentru că „mi se pare că-s mai vesele şi parcă sporesc sărbătoarea. Ca să nu mai zic că şi fetele parcă răspund mai bine la flori… Ghiocei ofer şi anul asta, sunt pur şi simplu perfecţi!“, a spus Cabral.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS