Statuile masive devenite simbolul Insulei Paştelui ar fi… mers la un moment dat, susţine o nouă teorie controversată, care pretinde că explică modalitatea prin care uriaşele blocuri din piatră au ajuns în locurile în care se află, relatează Daily Mail
Aproape 900 de statui monumentale din piatră se află răspândite pe suprafaţa de 101 kilometri pătraţi a insulei polineziene, însă detaliile privind originea acestora şi oamenii care le-au construit rămân mistere încă neelucidate. Cum cele mai mari dintre aceste statui – denumite moai – au o înălţime de peste zece metri, cântărind fiecare aproximativ 74 de tone, poate cea mai intrigantă enigmă rămâne aceea a modalităţii prin care ele au fost transportate de la cariera de piatră unde au fost făurite până la locurile unde au fost amplasate. Asta ţinându-se cont de faptul că, potrivit datării cu carbon radioactiv, statuile ar fi fost sculptate între anii 1100 şi 1680. Sute de statui moai se află încă la principala carieră, Rano Raraku, însă cele care au părăsit acest loc au fost transportate şi aşezate pe platforme de piatră numite „ahu“, răspândite pe întreaga Insulă a Paştelui.
Studii contradictorii
Mai multe studii anterioare au intuit că populaţia care a colonizat Insula Paştelui (sau Rapa Nui) în urmă cu aproximativ 800 de ani ar fi aşezat statuile în poziţie orizontală şi le-ar fi transportat pe insulă rostogolindu-le pe un fel de bandă de transport formată din trunchiuri de copaci. Din acest motiv, Rapa Nui a devenit un simbol şi un avertisment cu privire la pericolele pe care le reprezintă supraexploatarea resurselor naturale, teoria fiind că populaţia colonizatoare a distrus pădurile insulei pentru a da curs obsesiei de a construi statui şi de a le transporta în locuri mai mult sau mai puţin sacre.
Acum, însă, rezultatele cercetărilor făcute de arheologul Carl Lipo, de la Universitatea de Stat California, sugerează că, de fapt, sculptorii de pe Insula Paştelui şi-au „plimbat“ operele de artă trăgându-le şi balansându-le pe drum. Potrivit lui Lipo, dovezile arheologice descoperite în zonă nu susţin teoria supraexploatării resurselor, însă, pe de altă parte, statuile incomplete găsite aici par să susţină ideea că blocurile de piatră ar fi fost transportate prin balansare. Aceste statui incomplete sunt aşezate într-o poziţie înclinată înainte, care nu confirmă ipoteza transportului la orizontală, susţine Lipo. Acesta presupune că statuile moai sparte găsite lângă drumuri au fost scăpate în timpul mişcării şi abandonate, aceasta fiind o supoziţie care întăreşte ideea transportului în poziţie verticală.
Ipoteză testată
Profesorul Carl Lipo şi colegul său Terry Hunt, arheolog la Universitatea Hawaii din Honolulu, au testat teoria formulată, folosind o reproducere din beton, în mărime naturală, a unuia dintre coloşii de pe insulă. Cu ajutorul unei echipe formate din 18 bărbaţi vânjoşi, arheologii au reuşit să plimbe statuia înaltă de zece metri trăgând-o dintr-o parte şi din alta cu ajutorul a trei frânghii de cânepă – una legată de partea din spate şi câte una pe fiecare parte laterală. În mai puţin de o oră, echipa a plimbat statuia pe o distanţă de 100 de metri, profesorul Lipo sugerând că acest experiment dovedeşte că blocurile de piatră ar fi putut fi transportate cu uşurinţă de lucrători de la cariera de piatră, punând astfel la îndoială scenariul „tradiţional“, potrivit căruia populaţia de pe Insula Paştelui a decăzut şi a dispărut din cauza lipsei resurselor.
Totuşi, experimentul realizat de cei doi arheologi nu a convins întreaga comunitate ştiinţifică. Jo Anne Van Tilburg, directorul Proiectului „Statuile din Insula Paştelui“ realizat de Universitatea California, este de părere că testul este o „mascaradă fără nici o relevanţă“, întrucât modelul folosit pentru experiment nu era o reproducere exactă a unei statui moai finite. „Cei doi nu au făcut altceva decât să scoată statuile din contextul arheologic şi, din punctul meu de vedere, în momentul în care faci aşa ceva, intri pe un tărâm de fantezie şi speculaţie, care nu ţine deloc de ştiinţă“, şi-a explicat Van Tilburg poziţia. Opinia acesteia nu este însă întâmplătoare, dacă ţinem cont de faptul că, împreună cu echipa sa, cercetătoarea a demonstrat felul în care statuile moai ar fi putut fi transportate în poziţie orizontală, cu ajutorul trunchiurilor de copac.
