18.3 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinO Olimpiadă cu... sex

O Olimpiadă cu… sex

Cu doar câteva zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, o sportivă de dincolo de Ocean a dezvăluit diferite picanterii despre ce se întâmplă între atleţi în timpul acestei competiţii, relatează corriere.it

Cu doar câteva zile înainte de începerea Olimpiadei de la Londra, Hope Solo, portarul naționalei feminine de fotbal a Statelor Unite ale Americii, a făcut o serie de declarații incendiare în legătură cu Jocurile Olimpice. „Acolo se face mult sex. Se trăiește experiența vieții, iar mulți vor să rămână cu amintiri. Am văzut sportivi făcând sex la greu în aer liber, pe iarbă, printre diverse edificii“, a spus, dezinhibată, Hope Solo.
„Se face sex de consolare și sex pentru a sărbători“, a mai declarat fotbalista Hope Solo. La rândul său, aruncătorul american de greutăţi John Godina a povestit şi el că „atleţii se concentrează în timpul competiţiei, iar apoi, după ce şi-au terminat treaba, se distrează. Nu caută neapărat sexul, dar dacă se întâmplă, lumea a învăţat să nu mai pună întrebări“. Părerea sa este împărtăşită şi de Matthew Syed, care crede că sportul şi sexul nu se exclud, sexul fiind doar un mod prin care sportivii se simt liberi şi pot scăpa de restricţiile impuse de concurs.
La rândul său, înotătorul american Ryan Lochte, considerat unul dintre cei mai buni din lume, a confirmat că „70-75% dintre atleţi întreţin relaţii sexuale pe durata Olimpiadei“. Mai mult decât atât, Ryan nu se dă în lături de la distracţie, aşa ca a luat măsuri ca la această ediţie a Jocurilor Olimpice să profite şi el de această experienţă. „La ultimele Jocuri Olimpice aveam iubită. A fost o mare greşeală. Acum sunt singur, iar la Londra ar trebui să fie foarte bine. Sunt emoţionat“, a recunoscut Lochte.

Incidente picante

Dacă este să ne luăm după aceste declaraţii, există şanse ca lotul de 70.000 de prezervative care sunt distribuite în satul de vacanţă să nu fie suficient. Aceeaşi problemă a apărut şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, când cele 70.000 de prezervative au fost completate cu o altă comandă, de 30.000 de bucăţi. Recordul absolut a fost atins la Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010. Pe parcursul celor 17 zile de concursuri, Agenţia Naţională de Sănătate a vândut 100.000 de prezervative şi, după ce s-au terminat, a venit un transport de urgenţă cu încă 8.500 de prezervative de la Fundaţia Canadiană de Cercetare în domeniul SIDA.
Tocmai pentru că şi atleţii sunt oameni, iar participarea la Jocurile Olimpice aduce cu sine şi ceva „aventuri fierbinţi“, site-ul businessinsider.com a trecut în revistă câteva dintre „picanteriile“ din satul olimpic care de-a lungul timpului au ajuns la urechile jurnaliştilor. De exemplu, schioarea Carrie Sheinberg a spus că doi medaliaţi cu aur la bob, din Germania, au fost dispuşi să îi ofere medaliile lor pentru un pic de „distracţie în grup“. De asemenea, se spune că la Olimpiada din 2000, găzduită de Sydney, Australia, aruncătorul de suliţă Breaux Greer din SUA a întreţinut relaţii sexuale cu trei femei în fiecare zi. Două dintre ele erau atlete – o săritoare cu prăjina şi o alergătoare în cursa cu obstacole -, în timp ce a treia era o turistă suedeză. Efortul depus s-a resimţit însă, astfel că Greer a fost nevoit să se retragă din competiţie ca urmare a unei leziuni la genunchi.
În 2010, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, şase atlete au participat la o orgie într-o piscină, în afara satului olimpic.

Benefic sau nu
Beneficiile sau contraindicaţiile sexului înainte de marile competiţii sunt un subiect dezbătut de mii de ani. În zilele noastre, actul sexual al sportivilor, în special al fotbaliştilor, a devenit un coşmar pentru antrenori, care s-au grăbit să-l interzică, mulţi dintre ei fiind convinşi că afectează performanţa în timpul competiţiei. Dar teama lor nu a avut niciodată o bază solidă, pentru că toate studiile ştiinţifice au contrazis această teorie. „Suspiciunea că sexul poate obosi şi slăbi sportivul a doua zi a fost negată“, a anunţat Ian Shrier, doctor în medicină sportivă la Universitatea McGill din Canada.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS