8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎntrebări şi sfaturi enervante pentru persoanele singure

Întrebări şi sfaturi enervante pentru persoanele singure

O persoană „necuplată“, fie că este vorba despre un bărbat sau o femeie, poate găsi cel puţin un aspect pozitiv în această situaţie: prietenii sunt dispuşi să discute subiectul „dragoste şi relaţii“ şi sunt generoşi în a oferi sfaturi. Partea mai puţin bună ar fi că amicii sunt uneori prea binevoitori şi ţin morţiş să vorbească despre viaţa amoroasă a celui necuplat, chiar dacă acesta nu are chef de astfel de discuţii. Şi mai grav este că mai toţi cunoscuţii au o părere şi pun mereu întrebări. Iar dacă persoana direct vizată este necuplată de ceva timp, cu siguranţă s-a săturat de toate aceste întrebări şi sfaturi, care la un moment dat se repetă la nesfârşit şi devin obositoare, dacă nu de-a dreptul enervante. Iată câteva dintre ele.
„Te vezi cu cineva? De ce nu?“ – aceasta este una dintre întrebările pe care o persoană necuplată le aude cel puţin o dată pe săptămână. Dacă vreţi să scăpaţi repede, distraţi-vă răspunzând cu o întrebare şi întorcând firul discuţiei. „Dar tu de ce eşti cu cineva?“, – „Pentru că sunt îndrăgostit“, – „Ei bine, eu nu sunt“. Şi dialogul se încheie.
O altă întrebare repetată obsesiv este „Ai încercat să cunoşti pe cineva pe net?“. De-a dreptul retorică, am putea spune, pentru că în epoca modernă, unde aproape totul se poate petrece pe internet, este evident că cei singuri încearcă şi această metodă pentru a-şi găsi jumătatea.

Sfaturi de la „cunoscători“

Unii dintre prietenii binevoitori încearcă să îl consoleze pe cel necuplat, spunându-i că „dragostea va apărea când te aştepţi mai puţin“. Este o bună încurajare, teoretic. Practic, însă, dacă o persoană este singură de ceva timp şi este în căutarea unui partener, cu siguranţă că se aşteaptă mereu să apară soarele şi pe strada ei.
Un alt sfat dat de cei care se cred experţi într-ale relaţiilor este acela ca persoana necuplată să se afirme mai mult pe „scena întâlnirilor“. Uşor de zis, mai greu de făcut, pentru că nu este o soluţie să îţi găseşti un partener sărind pe prima (sau pe fiecare) persoană de sex opus pe care o întâlneşti.
Între aceşti „cunoscători“ mai sunt şi persoane care vor să îşi încurajeze prietenul singur, dar care nu prea reuşesc. Unii spun „mai bine să fii singur decât într-o relaţie nepotrivită“, dar „necuplaţii“ îi contrazic, pentru că fiecare crede că cel mai bine este să ai parte de o relaţie potrivită. Alţii dau cu nuca în perete atunci când ascultă confesiunile unui prieten singur, gândind cu voce tare cât de bucuroşi sunt că sunt cuplaţi şi nu trebuie să mai treacă prin astfel de chinuri.
Cu orice fel de grup de prieteni aţi avea de-a face, dacă sunteţi necuplat este bine să fiţi în alertă. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru că, în mod surprinzător, în contextul „sfaturilor în amor“, cunoscuţii au tendinţa de a vă spune cât se poate de franc şi direct care cred ei că sunt defectele care vă împiedică să vă găsiţi jumătatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS