10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinDoamnele preferă relaţiile ocazionale

Doamnele preferă relaţiile ocazionale

Dacă până acum toată lumea era tentată să creadă că aventurile de o noapte şi relaţiile ocazionale sunt mai mult pe placul domnilor, un nou studiu vine să infirme această prejudecată, informează tgcom.it.
Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns specialiştii de la Universitatea din Michigan. Psihologul Terri Conley, care a coordonat studiul, s-a convins de faptul că femeile nu refuză ocazia de a avea o aventură cu un necunoscut, mai ales când „percep“ la partener o anumită potenţă „sexuală“.  Dacă o persoană (bărbat sau femeie) intuieşte că posibilul partener are calităţi de amant, şansele ca flirtul să se transforme într-o aventură cresc semnificativ. În opinia specialiştilor, femeile sunt la fel de interesate ca şi bărbaţii de sexul ocazional. Singura diferenţă între reprezentanţii celor două sexe constă în faptul că doamnele au mai puţine şanse de a fi satisfăcute de o aventură scurtă şi sunt perfect conştiente de asta.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au reanalizat o serie de experimente, realizate cu ocazia unui studiu desfăşurat în 1989, sub conducerea lui Russell Clark şi Elaine Hatfield.

Strategii diferite

„Când o femeie întâlneşte un bărbat despre care consideră că este «corespunzător» din punct de vedere sexual şi în care are încredere la prima vedere, probabilitatea de a accepta o aventură este la fel de mare ca şi atunci când un bărbat primeşte o astfel de propunere“, a explicat Terri Conley. Totuşi, există diferenţe între femei şi bărbaţi atunci când vine vorba de aventuri. În timp ce femeile sunt selective în ceea ce priveşte partenerii sexuali, pentru că îl caută pe cel mai potrivit, care să le garanteze o viaţă stabilă, bărbaţii fac tot posibilul să îşi răspândească propriul patrimoniu genetic şi de aceea încearcă să aibă relaţii sexuale cu cât mai multe partenere. Chiar dacă Terri Conley nu infirmă total această teorie, explicaţia pe care ea o dă este diferită. Potrivit teoriei sale, numită generic „Pleasure Theory“, „căutarea plăcerii este forţa centrală care motivează comportamentul sexual“, iar reproducerea este un subprodus al acestui „efort“.
Potrivit acestei teorii, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, obiectivul este de a se distra, însă, în timp ce bărbaţii sunt mai mult decât mulţumiţi să găsească o parteneră, doamnele sunt mai pretenţioase şi au nevoie de ceva mai mult de atât.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS