În faţa pantofilor cu toc cui nu poate rezista nici o doamnă cât de cât pasionată de modă.
Tocul cui este, fără îndoială, un amestec de eleganţă şi feminitate, care le permite doamnelor să pară mai înalte şi să aibă mai multă prestanţă. Oricât ar fi de dificil mersul pe tocuri, doamnele sunt dispuse la orice sacrificiu pentru a câştiga un pic de feminitate. Potrivit legendei, primii pantofi cu toc au fost creaţi de Leonardo da Vinci, care, în 1507 i-ar fi cerut Monnalisei sale să poarte astfel de pantofi, pentru a conferi mai multă supleţe şi senzualitate siluetei. La început, tocul a fost foarte apreciat în mediul militar, începând din secolul al XVI-lea, pentru că putea intra perfect în scăriţa de la şaua calului şi permitea un mai bun control în timpul galopului.
Virtuţile „magice“ ale tocurilor au fost apreciate de Ecaterina de Medicis (1519-1589), care a optat pentru o astfel de încălţăminte la căsătoria sa cu Henric de Valois, devenit ulterior regele Franţei. În acele vremuri, tocurile nu erau preferate doar de doamne. Se spune că Ludovic al XIV-lea ascundea faptul că era scund cu ajutorul unei perechi de pantofi stacojii cu toc. Pantofii cu toc le cuceresc cu adevărat pe doamne în secolul XVIII-lea, când acestea au devenit de-a dreptul dependente de tocuri.
Italia, patria pantofilor
Designerii italieni au fost cei care au creat primii pantofi cu toc cui din istorie, acest model fiind lansat în 1956. În esenţă, tocul consta dintr-un cui adevărat, din metal acoperit apoi cu plastic, inspirat, ca structură, din fundaţiile zgârie-norilor. Noile modele nu au fost însă pe placul tuturor, ele fiind interzise în avioane şi în clădirile publice, din cauza pagubelor aduse mochetelor şi parchetului.
Adevăratul succes al pantofilor cu toc stiletto a fost Roger Vivier, printre ai cărui clienţi s-au aflat Ava Gardner, regina Elisabeta a II-a şi membrii formaţiei The Beatles.
Roger Vivier a revoluţionat modalitatea de confecţionare a pantofilor cu toc cui prin introducerea unei tije din metal de-a lungul tocului, pentru a susţine cât mai bine greutatea care apăsa pe el. În cea de-a doua jumătate a anilor ’60, pantofii cu toc cui se bucurau de o popularitate enormă în rândul reprezentantelor sexului frumos, pentru că mai apoi modificările de producţie practicate de creatorii calapodurilor au „aruncat“ tocul stiletto într-un con de umbră. De-a lungul timpului, aceşti pantofi şi-au făcut un renume mai degrabă de natură erotică, atât datorită faptului că adăugau câţiva centimetri buni la înălţimea doamnelor, dar şi pentru că sunt un element de bază în vestimentaţia starletelor din filmele porno.
Revenire în forţă
După o perioadă mai discretă, pantofii cu toc cui revin în atenţie datorită designerului Manolo Blahnik, care în 1974 a rebotezat tocul stiletto cu denumirea de „cui“. A urmat o perioadă de maximă înflorire, care a durat până în preajma anilor ’90 când moda a suferit noi modificări, iar tocurile subţiri au fost înlocuite de unele pline şi groase şi mult mai comode. Pantofii cu toc cui nu au dispărut însă din peisaj, iar după o absenţă de zece ani au înregistrat un alt comeback fulminant. Tocurile cui reprezintă cu adevărat una dintre marile pasiuni ale doamnelor, astăzi existând chiar şi Stiletto Aerobic, gimnastică pe tocuri sau Stiletto-Run, cursa pe tocuri cui.
Un pericol pentru sănătate
De-a lungul timpului, au existat numeroase dezbateri legate de repercusiunile pe care astfel de tocuri incomode le au asupra sănătăţii gambelor. Din câte se pare, tocurile înalte exercită o presiune foarte mare asupra metatarsienelor, ceea ce duce în scurt timp la dureri de coloană. De asemenea, ele pot afecta şi fertilitatea, din cauza poziţiei nefireşti a corpului.
