Somnul, elixirul tinereţii
Secretul longevităţii este mult mai la îndemâna noastră de cât ne-am putea imagina. După ce au monitorizat pentru o perioadă mai lungă de timp un grup de chinezi, popor cunoscut pentru media de viaţă deosebit de ridicată, oamenii de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că un somn lung şi odihnitor este adevăratul elixir al tinereţii. Studiul, care a fost dat publicităţii de revista Sleep, a analizat calitatea şi durata somnului pe un eşantion de chinezi trecuţi binişor de prima tinereţe, cu vârste cuprinse între 65 şi peste 100 de ani. S-a constatat că cei mai mulţi dintre „Matusalemi“ au declarat că dorm bine şi mult mai mult decât confraţii lor din grupa de vârstă cuprinsă între 65 şi 79 de ani. Studiul a fost efectuat de o echipă de oameni de ştiinţă coordonaţi de Danan Gu de la Portland State University din Oregon şi a implicat 15.638 de adulţi cu vârsta de la 65 de ani în sus, inclusiv 3.927 de indivizi cu vârste cuprinse între 90 şi 99 de ani, şi 2.794 de persoane de 100 de ani sau mai mult. Specialiştii au cerut voluntarilor să declare numărul de ore pe care îl alocă zilnic somnului şi dacă întâmpină probleme legate de somn. În urma analizării răspunsurilor, s-a constatat că dificultăţile cele mai mari legate de somn le întâmpină, cum era de aşteptat, persoanele care suferă de maladii cronice. În schimb, persoanele care se bucurau de o sănătate bună au declarat că dorm bine şi calitatea somnului se îmbunătăţeşte odată cu avansarea în vârstă, indiferent de condiţiile sociale şi economice. Persoanele din grupa de vârstă cuprinsă între 65 şi 79 de ani au tendinţa să doarmă cinci ore pe zi, inclusiv somnul de după-amiază sau chiar mai puţin, în timp ce în cazul centenarilor, aceştia se bucură de zece ore de odihnă pe zi. În opinia specialiştilor, trebuie să existe o legătură „bidirecţională“ între somn şi longevitate. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că persoanele longevive au şi norocul să doarmă bine. Nu se ştie încă dacă un somn odihnitor, despre care se spune că ne ajută să ne menţinem tineri, ne poate garanta că vom trăi până la adânci bătrâneţi şi în cel fel se întâmplă asta.

