20.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn macho pe timp de criză

Un macho pe timp de criză

Pentru aceste momente dificile, când criza financiară a zguduit din temelii societatea modernă, femeile s-au adaptat şi preferă să aibă alături un partener dur şi care să le protejeze.

Bărbaţii duri, tip macho, îşi pierd din puterea de seducţie atunci când lucrurile merg bine, când starea generală de sănătate a populaţiei este la un nivel ridicat şi când creşte speranţa de viaţă. În aceste cazuri, caracterul dur al unui bărbat îşi pierde din fascinaţie, reprezentantele sexului frumos preferând bărbaţii ceva mai sensibili şi tandri. Această legătură insolită între sănătatea unei naţii şi gusturile doamnelor în materie de bărbaţi a constituit obiectul de studiu al unei echipe de cercetători din Aberdeen, Scoţia. Dovadă pentru ipoteza lansată de specialişti o constituie modelele de frumuseţe propuse de staruri ale marelui ecran, precum Clark Gable, Kirk Douglas sau Sean Connery, a căror frumuseţe virilă era pe placul doamnelor de acum câteva decenii. Mai nou însă, reprezentantele sexului frumos ale secolului XXI preferă bărbaţii cu trăsături „dulci“, precum Robert Pattinson, din saga „Twilight“ sau idolul adolescentelor Zac Efron, devenit celebru datorită „High School Musical“. Potrivit studiului dat publicităţii în paginile revistei „Proceedings of the Royal Society“, la baza acestor preferinţe se află mecanisme foarte profunde.

La vremuri noi, chipuri noi

Însă atunci când lucrurile scârţăie, când sănătatea nu mai este chiar impecabilă, femeile se simt deosebit de atrase de bărbaţii cu trăsături virile, ele fiind în căutarea unor parteneri puternici, care să le poată „asigura“ că vor avea un copil cu o sănătate de fier. Nu la fel se întâmplă însă când bolile nu îşi fac simţită prezenţa, iar speranţa de viaţă este mai lungă. În astfel de momente, femeile se orientează spre bărbaţii cu trăsături aproape efeminate, care ar putea fi semn al unui caracter mai dulce şi mai sensibil. Oamenii de ştiinţă scoţieni au ajuns la această concluzie după ce au creat un fel de clasament privind sănătatea cetăţenilor din 30 de ţări, luând în considerare factori precum incidenţa maladiilor infecţioase prezente în regiune, speranţa de viaţă a populaţiei şi mortalitatea infantilă. Ulterior, au prezentat unui grup de 50 de femei fotografii cu diferite chipuri de bărbaţi, unii cu trăsături ceva mai feminine şi altele în care erau chipuri astfel modificate pentru a scoate în relief trăsăturile mai masculine, precum maxilare mai pronunţate sau o frunte mai coborâtă. Specialiştii au putut observa că în ţările în care starea de sănătate era mai bună, iar speranţa de viaţă era mai mare, femeile aveau tendinţa să prefere bărbaţii cu un aspect fragil, în timp ce „durii“ pierdeau teren. În zonele mai puţin favorizate, în schimb, bărbaţii tip macho se bucurau de o mai mare popularitate, fiind preferaţi oricând în detrimentul „sensibililor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU