10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBuldogul francez, durul afectuos

Buldogul francez, durul afectuos

Buldogul francez este, în general, energic şi afectuos, creându-şi legături puternice cu stăpânii. Potrivit site-ului animale.ro, este un câine de pază credincios şi se bucură să stea cât mai mult timp cu putinţă alături de stăpânul său.  
 
Adorabilul buldog francez, cu urechile sale caracteristice de liliac, este un câine mic, compact şi robust. Exemplarele din această rasă sunt considerate de mult timp un companion îndrăgit. Deşi considerat ca fiind al francezilor, acest câine se pare că provine din buldogul englez. În jurul anului 1860, crescătorii francezi au importat aceşti buldogi de talie mică din Marea Britanie şi i-au împerecheat cu terierii francezi. Buldogul francez s-a bucurat de multă popularitate în Franţa spre sfârşitul anilor 1800, fiind importat în America de Nord cam în aceeaşi perioadă.

Aspectul exterior şi dimensiunile

Buldogul francez are aspectul unui mastif pitic cu umeri laţi, piept adânc, gât gros şi o musculatură bine dezvoltată şi bine evidenţiată. Corpul său are formă de pară, cu toracele mai lat şi bazinul mai îngust. Blana este scurtă şi lucioasă. Culorile acceptate pentru câinii de expoziţie sunt dungatul (bridle) sau dungatul cu alb şi cafeniu. Exemplarele care nu participă la expoziţiile canine pot fi şi negre, gri şi roşu închis. Buldogii francezi adulţi au o greutate corporală de circa 9-13 kg şi o înălţime la nivelul greabănului de aproximativ 27-30 cm. Necesarul de mişcare este mediu, exemplarele acestei rase neavând tendinţa de a fi foarte sportive. Le place să se joace cu alţi câini, dar unii masculi pot deveni agresivi. Buldogul francez este, de asemenea, un vânător de şoareci neîntrecut.
 
Relaţiile cu familia şi casa

Buldogul francez este un câine de companie bun, dar pare să-i meargă mai bine în familiile cu membri maturi. El nu este întotdeauna înţelegător şi tolerant cu copiii. Alte animale de companie sunt, în general, tolerate de el, mai ales dacă buldogul francez intră în contact cu acestea încă din copilărie. Această rasă de talie mică, cu un caracter maleabil şi cu nevoi minime de mişcare, este ideală pentru persoanele în vârstă sau pentru cele care locuiesc într-un apartament. Buldogul francez este într-o oarecare măsură independent şi, în general, îi place să fie unicul animal de companie din casă. Este receptiv şi inteligent, ceea ce-l face uşor de dresat; cu toate acestea, este în primul rând apreciat ca şi câine de companie.

Aspecte particulare

Buldogul francez poate dezvolta probleme respiratorii în urma antrenamentelor exagerate şi extenuante, a emoţiilor puternice şi a temperaturilor ambientale ridicate. Acest lucru este cauzat în mare parte de nasul scurt şi, în general, de forma craniului (sindromul brahiocefalic). Această afecţiune poate pune în primejdie viaţa animalului. Evitaţi să-l plimbaţi sau să-l lăsaţi afară pentru mai mult de câteva minute în perioadele cu temperaturi ridicate şi cu umiditate crescută. Buldogul francez preferă climatele mai reci.
Se spune că această rasă nu poate înota din cauza conformaţiei corpului, astfel că trebuie să vă luaţi o marjă de siguranţă când companionul dumneavoastră se află în preajma vreunei piscine, bazin sau lac. Mulţi dintre crescători susţin că acest lucru este neadevărat şi că multe dintre exemplarele de buldog francez înoată fără nici un efort.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU