27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSex, iubire şi credinţă - noua Sfântă Treime

Sex, iubire şi credinţă – noua Sfântă Treime

Sexul, iubirea şi credinţa formează, din câte se pare, noua Sfântă Treime, celebrată într-o carte care a devenit rapid un best-seller în Polonia şi urmează să fie tradusă în peste zece limbi. 

O nouă carte dedicată sexului face ravagii în Polonia, editurile din Occident înghesuindu-se deja să achiziţioneze drepturile de publicare. Ineditul acestui volum nu constă neapărat în conţinutul acestuia, ci mai degrabă în semnătura de pe copertă. Autorul cărţii nu este nimeni altul decât călugărul franciscan Ksawery Knotz, care şi-a propus să ofere sfaturi cuplurilor despre cum pot avea o viaţă amoroasă perfectă. Volumul „Sex as you don’t know it: For married couples who love God“ („Sexul aşa cum nu îl ştiţi: Pentru cuplurile care cred în Dumnezeu“) a fost descris de criticii de specialitate ca fiind o „Kama Sutra catolică“ şi cuprinde detalii grafice extrem de explicite cu privire la modul în care cuplurile îşi pot condimenta căsnicia. „Orice act – tip de mângâiere, poziţie sexuală – care are ca scop aducerea de plăcere este permis şi este pe placul Lui Dumnezeu. Prin intermediul sexului, cuplurile îşi pot arăta în orice mod posibil dragostea pe care şi‑o poartă“, scrie călugărul. Pentru această carte, Knotz s-a inspirat din discuţiile referitoare la sex pe care le‑a avut cu numeroase cupluri. „Am vorbit cu o mulţime de perechi căsătorite, le ascult şi încerc să le ajut să fie cât mai mulţumite de viaţa lor sexuală, să înţeleagă că sexul în timpul căsătoriei nu trebuie să însemne sentimente de vinovăţie şi să provoace tensiune“, a mai explicat călugărul. „Îmi place să compar sexul cu fotbalul. Există reguli, cum ar fi, de exemplu, că nu ai voie să faultezi sau să arunci mingea în afara terenului. De asemenea, pot fi meciuri extraordinare, dar şi altele foarte plictisitoare“, mai spune Knotz.

Biserica Catolică îşi dă binecuvântarea

Cartea se bucură de susţinerea Bisericii Catolice din Polonia şi a fost vândută până acum în câteva mii de exemplare, dorindu‑se chiar reeditarea acesteia.
În opinia lui Knotz, după ce doi tineri îşi oficializează relaţia în faţa Domnului, pot face în dormitor orice le trece prin cap. „Unii cred că sexul în viaţa matrimonială trebuie să fie lipsit de bucurie, de jovialitate frivolă, de fantezie sau poziţii excitante. Ei cred că un raport sexual trebuie să fie la fel de trist ca un imn religios. Lor le este greu să înţeleagă faptul că Dumnezeu este interesat şi de fericirea vieţii lor sexuale şi, chiar şi în acest fel, le-a făcut lor un dar nepreţuit“, scrie Knotz.
De-a lungul timpului, călugărul a ajutat nenumărate cupluri cu probleme sexuale, care, după ce au urmat recomandările lui Knotz, şi-au regăsit plăcerea de a fi împreună, şi asta cu binecuvântarea divină. Întrucât pentru călugărul franciscan, „sexul este o cale de a fi mai aproape de Dumnezeu, este drumul spre Rai“. Deşi pentru mulţi „cariera“ de călugăr nu se prea potriveşte cu cea de consilier sexual, Knotz nu este de aceeaşi părere. „Oamenii vor să vorbească deschis cu cineva, care este o autoritate morală“, spune călugărul, iar el ascultă, chiar cu acceptul conservatoarei Biserici Catolice. „Trăim în secolul 21. Sexul este o temă ca oricare alta. Eu doar explic clar şi pe înţelesul tuturor ce spun Papa şi Biserica pe tema „sex în timpul căsătoriei“.
„Potrivit religiei catolice, căsătoria este un sacrament, un legământ cu Dumnezeu, care îi susţine pe cei doi soţi de-a lungul vieţii lor maritale. „Atunci când soţii îşi neglijează viaţa sexuală, căsnicia lor are serios de suferit. Sexul în timpul căsniciei este voinţa Lui Dumnezeu. Dacă ei nu sunt în stare să se bucure unul de altul şi să îşi provoace reciproc plăcere, atunci acest legământ nu mai este valabil. Important este ca partenerii să se simtă iubiţi şi să îşi ofere reciproc plăcere. Cel mai important este ca bărbatul să înţeleagă femeia şi femeia să îl înţeleagă pe bărbat“, spune călugărul.

Călugărul-vedetă

După publicarea cărţii, călugărul a devenit o adevărată vedetă. Între timp, sfaturile sale în materie de sex pot fi găsite şi pe internet, pe un site creat special pentru el. Şi aici, călugărul spune lucrurilor pe nume şi vorbeşte deschis despre tehnici sexuale. În plus, în cazul în care este depăşit de situaţie, el apelează la ajutorul unui psiholog sau sexolog. Nu toţi însă sunt de acord cu modul său deschis de a vorbi despre sex. „Lucrurile cu care mă ocup eu sunt scârboase pentru mulţi. Din acest motiv, primesc multe scrisori şi e-mail-uri de la oameni foarte furioşi. Însă, nu îmi fac probleme. Cel mai important lucru pentru mine este profesia mea. Îmi place ce fac, şi asta pentru că văd ce mult îi pot ajuta pe oameni“, povesteşte Knotz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII