29.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025

Reteta saptamanii

Peşte cu susan şi orez chinezesc

Ingrediente: o cană de orez, legume congelate (mix), 2 ouă prăjite şi tocate apoi mărunt, 3-4 picături de ulei de peşte, 3-4 linguri de sos de soia, 3 fire de ceapă verde, file de peşte, seminţe de susan, pesmet, vermut, 1 ou bătut bine, făină, sare şi piper.

Mod de preparare:
Se pune orezul la fiert. În acest timp se pregăteşte peştele, se taie bucăţi mai mici, dacă este cazul, şi se combină seminţele de susan cu pesmetul. Apoi oul se bate şi se amestecă bine cu vinul. Făina este amestecată cu sare şi piper. Bucăţile de file se presează într-un şervet de hârtie ca să se absoarbă excesul de apă, se dau prin făină şi prin oul cu vin, apoi prin seminţele de susan amestecate cu pesmet. Se lasă 2-3 minute, după care se prăjesc (la foc mic). Se pun într-o tigaie picăturile de ulei de peşte, apoi amestecul de legume şi se prăjesc un minut sau două, se adaugă orezul fiert, se amestecă (tot pe foc), se pune sosul de soia şi se omogenizează. Se ia de pe foc şi se pune deoparte. Se prăjesc ouăle, se toacă (sau cum preferaţi), se taie ceapa verde şi se adaugă peste orez. Se amestecă din nou. Se serveşte cald lângă peşte. Dacă vreţi, separat se poate face un sos mai picant în care se înmoaie peştele înainte de a fi mâncat.

Timp de preparare: 20 minute
Dificultate: medie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS