14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBarbie, la 50 de ani

Barbie, la 50 de ani

Păpuşa Barbie, care a împlinit ieri 50 de ani, va fi sărbătorită printr-o petrecere organizată în Malibu, California, într-o casă de vis, situată la 350 de metri de ocean, potrivit unui anunţ postat pe site-ul celebrei jucării, informează AFP. Casa în care va avea loc petrecerea a fost decorată în roşu, culoarea favorită a păpuşii Barbie.

Creată sub numele Barbara Millicent Robert, pe 9 martie 1959, în Wisconsin, jucăria-manechin înaltă de 29 de centimetri şi cu picioare interminabile a bătut toate recordurile în materie de vânzări de jucării. În primul an s-au vândut 300.000 de exemplare, iar în următorii, alte câteva milioane. Fan clubul Barbie are peste 18 milioane de membri, iar păpuşa are conturi de socializare pe reţelele Facebook şi MySpace.

Barbie are 108 meserii, cu haine şi accesorii potrivite pentru toate (peste un miliard de piese de vestimentaţie, potrivit site-ului oficial al Barbie). După ce, în 1960, a adoptat look-ul actriţei Grace Kelly, Barbie a devenit, în 1970, adepta curentului hippie, în 1980 s-a transformat în femeie de afaceri, iar în 1992 a ajuns la Casa Albă.

La ediţia din februarie 2009 a Săptămânii de Modă de la New York, faimoasei jucări, i-a fost dedicată o defilare specială, cu veşminte realizate de 50 de creatori importanţi.

În ultimii şapte ani, vânzările păpuşii Barbie au înregistrat o scădere, după apariţia unei păpuşi numite Bratz, iar în 2008 au scăzut şi mai mult, cu 21%, potrivit ultimelor date furnizate de Mattel, compania producătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS