A debutat în „Jocul de-a vacanţa“, iar anii petrecuţi pe scena teatrului craiovean i-au adus o mulţime de roluri.
Povestea Tamarei Popescu, actriţa a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, în lumea mirifică a scenei începe în anii copilăriei. „De mică am vrut să devin balerină. Pe la patru ani am început să fac balet. El a fost prima mea iubire. Am făcut şi Şcoala de balet, dar, din păcate, sănătatea nu mi-a permis să continuu. Am rămas însă legată de artă, de poezii, teatru şcolar, spectacole la cluburi. Aş putea spune, ca o glumă, că am jucat teatru dintotdeauna… aşa m-am născut, jucând teatru. În facultate ni se spunea că trebuie să te simţi mai bine pe scenă decât în sală, căci abia în acel moment poţi să zici despre tine că eşti un om care e devotat, dăruit scenei. Eu, ca actor, am avut experienţa asta. Mi-am dorit nespus de mult să fiu pe scenă“, a mărturisit actriţa Tamara Popescu.
Dragostea pentru scenă a primat, chiar dacă, la un moment dat în viaţă, părinţii îi sugerau cu totul alte facultăţi. Tamara Popescu a insistat să meargă pe drumul artei şi, chiar dacă prima încercare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică a fost un eşec, nu şi-a pierdut speranţa. „Eram disperată după scenă. E ca o ciocolată, pe care, dacă o guşti o dată, trezeşte mereu aceeaşi dorinţă. Dacă păşeşti o dată pe ea, e greu să o ştergi din minte şi din suflet, chiar dacă nu te dedici ei. Am plecat la Bucureşti, am dat la Teatru. Erau şase locuri de actori pe toată ţara. N-am intrat şi toamna a trebuit să aleg neapărat alta, pentru că era o ruşine să stai acasă. Aşa se face că am devenit studentă la Ştiinţe Economice. Nu am încetat însă nici cu dansul, nici cu teatrul“, a povestit actriţa.
Un an mai târziu, Tamara Popescu încerca din nou la Teatru. A reuşit şi a devenit studentă la clasa profesorului Dem Rădulescu: „Era o concurenţă acerbă. Şansa mea a fost că m-am prezentat la examen cu comedie. Am fost singura care am intrat cu un monolog de comedie. Lumea evita acest gen, pentru că trebuie să te naşti cu anumite date ca să poţi face acest lucru şi chiar şi azi sunt puţini actori care pot face astfel de roluri“. A fost cartea sa norocoasă.
Drumul spre scena craioveană
„Am terminat institutul. Am fost repartizată la Botoşani. Bineînţeles că în capul meu nu era altceva decât cum să plec de acolo. Am jucat două roluri, primul într-un muzical, Corina din «Jocul de-a vacanţa», şi al doilea în «Trei surori». Apoi am ales să devin mamă şi să mă întorc la Bucureşti. M-am tot chinuit să ajung ba la un teatru, ba la altul, dar nu am avut succes. Într-o zi, în Gara de Nord, soţul meu s-a întâlnit cu un fost coleg de-al său, Ion Colan, care i-a spus că e concurs la Craiova. Am trecut. Mi-am zis atunci când am fost admisă: «Stau şi aici un an, doi şi apoi mă mut la Bucureşti». Numai că, aici, la Craiova, am primit tot ce mi-am dorit, ca atunci când mergi într-un loc binecuvântat. Am preluat rolurile unei actriţe, pentru ca apoi primul rol numai al meu să fie Corina din «Jocul de-a vacanţa», rol pe care-l interpretasem şi pe scena teatrului din Botoşani“, a povestit actriţa.
Au urmat alte roluri, în spatele cărora stăteau ore întregi de repetiţii, de lucru într-un colectiv „de excepţie“, aşa că, după o perioadă, Tamara Popescu şi-a dorit să nu mai plece niciodată. Aşa se face că şi astăzi ne încântă cu interpretările sale de excepţie din „Cele două orfeline“, „Olimp şi cârje“ şi, în curând, cu cel din „Scaunele“. Teatrul câştigase cu ani în urmă, scena craioveană la fel. „Eu am luat teatrul în serios. Este o meserie în care trebuie să te implici cu totul, nu o meserie de vârful buzelor… Teatrul e însăşi viaţa, viaţa ta. Nu poţi trăi fără el din moment ce-l faci la cel mai înalt nivel. Te cheamă înapoi. E şi raiul, şi purgatoriul pe pământ“.
Aceeaşi dragoste de teatru, făcut la cel mai înalt nivel, i-a adus şi succesul pe platoul de filmare a telenovelei „Regina“. „Vorbeam cu Cicort, coleg de teatru şi de platou. A fost o şansă, care a venit odată cu acea propunere. Dumnezeu a vrut să ne extragă dintr-o mulţime de actori şi să zică: «Voi». Rolurile noastre erau mici, nesemnificative, dar faptul că am reuşit să aducem cu noi bagajul acesta de teatru, deloc simplu şi uşor de căpătat, a făcut ca totul să capete amploare. Rolul din «Inimă de ţigan» s-a continuat în «Regina»“, a conchis actriţa.
Şi dacă până mai ieri gustase din cupa succesului scenei teatrale, astăzi vine să savureze popularitatea şi recunoaşterea pe platoul de filmare, dovadă că actorul şi-a îndeplinit misiunea.
