După nas, păr, sâni, fese, mai devreme sau mai târziu ne vom putea modifica şi memoria, eliminând din „calendarul minţii“ zilele pe care vrem să le dăm uitării. Dar acest vis s-ar putea transforma într-un coşmar.
O echipă de specialişti americani şi germani a pus la punct un mecanism de „anulare“ a amintirilor neplăcute, deschizând astfel calea spre „pilula antitraume“. Cum? Este suficient să fie împiedicată înregistrarea cerebrală a traumelor de orice fel, de la eşecurile amoroase la examenele picate, de la nereuşitele pe plan profesional şi până la agresiuni, de la violuri la război, de la crime la atentate teroriste şi aşa mai departe. Un dubiu însă rămâne. Oare cosmetizarea chimică a memoriei nu riscă să distrugă personalitatea, anulând amintirile de orice fel, urâte ori frumoase?
Deloc întâmplător, percepţiile neplăcute se fixează mai uşor în memorie decât cele plăcute şi se dovedesc a fi mult mai utile, dacă dăm crezare vorbelor lui Nietzsche, în opinia căruia curajul de a ne aminti este principiul sănătăţii. Cercetătorii de la Universitatea din California, în colaborare cu colegii lor din Muenster, Germania, s-au concentrat asupra funcţiilor unei proteine numite neuropeptida S, descoperind că aceasta este implicată în anularea amintirilor neplăcute graţie influenţei asupra unor neuroni, care înmagazinează imaginile în amigdală, considerată a fi un „întrerupător“ al emoţiilor. După o experienţă traumatizantă, la nivel cerebral intră în acţiune cortexul prefrontal, amigdala şi hipocampul. „Epicentrul“ este însă în amigdală, în profunzimile lobului temporal. Neuropeptida S este un fel de „ştafetă“ a emoţiilor. Ea „transportă“ experienţa traumatizantă din amigdală la hipocamp, „cutia neagră“ unde sunt arhivate experienţele, „şterse“ prin uitare sau care revin prin intermediul aşa numitelor „flash-back-uri“. Trauma este un „stop cadru“ care revine mereu, readucând în memorie episodul care stă la baza amintirii urâte.
Riscul efectelor paradoxale
Oamenii de ştiinţă au verificat pe cobai posibilitate de a „împiedica“ transferul amintirii urâte de la „ştafeta biologică“. Emoţiile şi memoria se află în aşa numitul „creier emotiv“. Ele „călătoresc“ împreună şi sunt depozitate una lângă cealaltă. Un medicament bine conceput ar putea selecţiona amintirile ce trebuie păstrate şi cele care trebuie şterse, iar efectele ar putea fi surprinzătoare. Oricum ar fi, cert este că această pilulă ar anula principiul filosofiei kantiene „Fă totul în aşa fel încât fiecare acţiune a ta să fie demnă de a deveni o amintire“. Ea ar anula remuşcările, ştergând amintirea delictului, şi ar crea probleme mecanismului de autoconservare al omului, bazat pe teamă. Se poate întâmpla ca, dând uitării moartea unui copil, să se producă un efect paradoxal, şi anume părinţii să îl caute în continuare, crezându-l încă viu.
Ca să nu mai vorbim de un tratament în masă pentru armată în timpul războaielor! În trecut, studii asemănătoare şi descoperirea unor efecte similare prin administrarea de betablocante au determinat autorităţile americane să cenzureze acest filon al studiilor.
