Exacum affine este o plantă perenă originară din Insula Socotra, din Oceanul Indian. Mai este cunoscută şi sub denumirea de Violeta de Persia, Violeta Mexicană sau Violeta Germană. Genului Exacum îi aparţin aproximativ 40 de specii de plante, însă doar Exacum affine este cultivată ca plantă ornamentală. Este vorba de o plantă cu dimensiuni mici, care poate ajunge la o înălţime de maximum 25-35 de centimetri şi care creşte sub forma unei tufe rotunjite, foarte ramificată. Frunzele au aproximativ trei centimetri lungime, sunt ovale, cărnoase, ascuţite şi au culoarea verde strălucitor. Din primăvară şi până în toamnă, planta produce numeroase flori micuţe, cu cinci petale, de culoare violet şi cu stamine galbene. Există şi varietăţi care produc flori albe, roşii, albastre sau roz.
Îngrijire
Violeta de Persia preferă locurile semiumbroase, ferite de razele directe ale soarelui. Violeta de Persia este cultivată în general ca plantă de apartament, însă poate fi ţinută şi în grădină. Mutarea într-un mediu deschis se va face însă treptat. Pentru a favoriza înflorirea primăvara, este recomandată păstrarea ghiveciului, în perioada de iarnă, într-un loc nu foarte cald, cu temperaturi în jurul valorilor de 12-15 grade Celsius. De-a lungul anului, Violeta de Persia trebuie udată cu regularitate, evitând ca solul să se usuce. În lunile de iarnă, se vor rări udările şi se vor intensifica odată cu venirea primăverii. Se vor evita pe cât posibil perioadele lungi de secetă.
Din martie şi până în octombrie, se va adăuga în apa pentru udat îngrăşământ pentru plantele cu flori. Pentru o dezvoltare armonioasă a plantei, frunzele şi florile se vor pulveriza periodic cu apă demineralizată. În ceea ce priveşte solul, Exacum affine tolerează foarte bine un amestec format din două părţi turbă, o parte lut şi o parte nisip. Preferă un mediu cu umiditate sporită. În acest sens, planta poate fi aşezată pe o tavă cu granule umede, dar fără ca apa să ajungă la vas. Violeta de Persia nu are nevoie de ghivece foarte mari deoarece dimensiunile plantei sunt destul de reduse.
Înmulţire, paraziţi şi boli
Înmulţirea se realizează în general prin seminţe. De asemenea, se pot folosi şi butaşi, dar acesta este un procedeu foarte lent. Dacă seminţele sunt semănate în luna februarie, planta va înflori vara. Dacă sunt semănate toamna, planta poate înflori încă din primăvara. Seminţele germinează într-un interval de 15-30 zile, la temperaturi de 21-24 de grade Celsius. Odată ce răsadurile au crescut suficient pentru a putea fi manevrate, acestea se plantează în ghivece mici. După această operaţiune, ele au nevoie de udare şi fertilizare o dată pe săptămână până la apariţia primilor boboci. În acest moment, plantele vor fi mutate în ghivece mai mari.
Cele mai multe probleme legate de îmbolnăvirea plantei se referă la mucegai, care poate afecta rădăcina. Mucegăirea se produce din cauza excesului de fertilizator, sau de apă, ori apei rămase pe plantă şi pe frunze când udatul s-a făcut seara târziu. De asemenea, o climă excesiv de uscată poate duce la apariţia acarienilor pe partea interioară a frunzelor.
