De multe ori avem tendinţa de a judeca persoanele în funcţie de inteligenţa lor, în ciuda faptului că nimeni nu a definit în mod clar această noţiune. Mai mult, misterul devine mai complex, după ce oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că ar exista opt tipuri de inteligenţă.
Delia PĂTRU
Frumuseţea şi inteligenţa sunt principalele criterii pe baza cărora, în societăţile occidentale, se stabileşte valoarea unei persoane. Omul modern s-a integrat în centre urbane din ce în ce mai mari şi mai organizate şi s-a axat pe profesii din ce în ce mai rigide. Nimeni nu mai pune preţ în zilele noastre pe comportamentele instinctive, precum capacitatea de a simţi mirosuri, determinantă pentru locuitorii deşertului, sau pe cea de a percepe şi cel mai mic zgomot, extrem de utilă pentru oamenii pădurilor. Acum, cele mai importante calităţi sunt din sfera relaţiilor sociale, iar capacităţile intelectuale sunt determinante pentru a avea succes. Însă cum se măsoară inteligenţa?
Minţi alese pentru o lume mai bună
Primul cercetător care a explorat posibilitatea de a analiza în mod precis mintea umană a fost Francis Galton, la sfârşitul secolului XIX. Văr cu Charles Darwin, autorul teoriei evoluţioniste, Galton era convins de faptul că o componentă ereditară puternică o are caracterul nostru, asta şi datorită faptului că, în opinia sa, persoanele dotate au mai multe şanse de supravieţuire individuală. În timpul unui studiu realizat asupra membrilor familiei compozitorului Bach, Galton a demonstrat că în respectivul grup era răspândit simţul muzical, care în opinia sa este ereditar. Galton însă, la fel cum s-a mai întâmplat şi cu alţi cercetători, forţase un pic rezultatele pentru a-şi demonstra teoria. Cercetătorul era puternic influenţat de epoca în care trăia şi în care se credea că educaţia nu este de ajutor pentru îmbunătăţirea capacităţilor intelectuale. Aşadar, el a propus un program pentru a îmbunătăţi rasa umană selecţionând „minţile alese“. Iar pentru realizarea acestui program era necesar un test. În 1882, el a fondat la Londra un prim centru de testare, unde erau analizate în principal capacităţile vizuale, auditive, tactile şi viteza de reacţie la un stimul. În anii următori, alţi oameni de ştiinţă, mai ales psihologi, au dezvoltat şi îmbunătăţit teoriile lui Galton. Au fost puse la punct diferite teste, care constau în principal într-o serie de întrebări şi teme, care trebuia să identifice capacităţile mentale excepţionale.
IQ-ul, un coeficient „depăşit“
Primul test de stabilire a IQ-ului (coeficient de inteligenţă) a fost creat în 1912 de psihologul William Stern. Cel care l-a consacrat defintiv a fost Robert Yerkes, preşedinte al American Psycological Association (Asociaţia Americană de Psihologie). Înainte de declanşarea primulului război mondial, testul a fost aplicat militarilor, pentru a putea contribui la victoria SUA în război. În 1918, au fost testaţi 1.750.000 de bărbaţi. Uriaşa cantitate de date a fost prelucrată la sfârşitul războiului. Rezultatele au demonstrat că, în medie, soldaţii nu sclipeau de inteligenţă şi aveau capacităţi mentale comparabile cu cele ale unui copil de 13 ani. Iar asta nu e tot. Bărbaţii care imigraseră de curând din Europa de Sud s-au dovedit cei mai „înceţi la minte“. Yerkes uitase însă să ţină seama de faptul că aceştia sosiseră de puţin timp în Statele Unite, nu se obişnuiseră complet cu limba, stilul de viaţă şi cultura locală, astfel că nu este de mirare că au avut dificultăţi în timpul testelor.
Ce este inteligenţa?
În locul acestor „măsurători“, poate ar fi mai bine să încercăm să înţelegem ce e inteligenţa.
Mulţi psihologi s-au ocupat de această problemă şi fiecare dintre ei a propus câte o definiţie, recunoscând însă, de exemplu, că nu există un singur model aplicabil în toate cazurile. Inteligenţa este rezultatul abilităţilor cognitive (logica, raţionamentul, memoria) combinate cu alte aspecte ale personalităţii şi capacităţi precum concentrarea, tenacitatea şi capacitatea de controlare a temerilor.
În plus, s-a mai observat că inteligenţa variază odată cu trecerea timpului şi asta pentru că nu e doar ereditară, ci este legată de procesul de învăţare şi de expunerea la stimulii din mediu. Spre exemplu, când copiii dintr-o generaţie sunt stimulaţi de familie şi de şcoală este uşor să ne aşteptăm la o îmbunătăţire clară atât a vieţii personale, cât şi sociale. Şi nu este deloc întâmplător faptul că, în prezent, testele de stabilire a IQ-ului sunt din ce în ce mai puţin utilizate.
De exemplu, funcţionează doar în mediul şcolar, însă asta nu înseamnă că o persoană cu un IQ ridicat are succes şi pe plan profesional.
Opt feluri de a fi deştept
Howard Gardner, psiholog la Harward University (USA), a elaborat teoria celor opt inteligenţe, revoluţionând astfel viziunea tradiţională a inteligenţei ca fiind capacitatea care ghidează raţionamentul logico-matematic. În opinia cercetătorului american, mintea umană poate excela atât în abilităţi logico-matematice, cât şi muzicale, lingvistico-verbale, corporale, kinestezice, spaţiale, interpersonale, intrapersonale şi naturaliste.
