Trilogie murdară la Havana
de Pedro Juan Gutierrez
Editura TREI, 2007, colecţia Eroscop
Băieţii de la „Publishers Weekly“ îl prezintă pe scriitorul cubanez Pedro Juan Gutierrez drept un descendent latin al lui Charles Bukowski şi al lui Henry Miller. Oricât ar fi de bun, cubanezul care a cucerit gloria cu „Trilogie murdară la Havana“, cred că este vorba mai degrabă de o găselniţă publicistică, deşi autorul (născut pe 27 ianuarie 1950) are pagini în care melancolia virilă a celor doi mari romancieri străbate un roman dedicat vieţii senzuale, concupiscente a capitalei cubaneze. Scris într-un registru stilistic „tare“, dezinhibat, romanul celebrează viaţa sexuală trepidantă a unui bărbat trecut de prima tinereţe, dar pentru care femeile nu sunt un capitol încheiat.
Un fost jurnalist căruia meseria i se pare din ce în ce mai imposibilă este părăsit de iubita lui, sculptoriţă şi pictoriţă, care preferă New York-ul sofisticat unei Havane din ce în ce mai irespirabile. Ca urmare, se scufundă în singurătate, rom şi amoruri mai mult sau mai puţin pasagere cu femei care suportă, la rându-le, mizeria şi disperarea dintr-un oraş unde viaţa se plăteşte cu suferinţă şi adesea cu sânge. Şi care poate fi salvarea unei fiinţe atunci când este încercuită de mizerie şi nefericire? Amorul la întâmplare, bineînţeles. Dar este şi acesta un „refugiu“ pasager, care nu rezolvă condiţia de sclavi moderni cărora li se aruncă firimituri pentru a supravieţui.
Limbajul erotic al autorului este dezinhibat, suculent. Naratorul, care este şi personajul principal în jurul căruia gravitează toate celelalte, prezintă cu rafinament un mozaic de poveşti în care viaţa este descrisă în termenii unei dezamăgiri colective. Viaţa, aşa cum este descrisă de Pedro Juan Gutierrez, este o cursă cu obstacole: câştigă cel care le sare fără să se împiedice, deşi puţini se pot lăuda cu aşa ceva. Privirea auctorială este crudă, necontrafăcută de vreun estetism care să justifice lubricitatea unor pagini, chiar dacă uneori îl vedem pe narator citând din Rimbaud: „Je est un autre“. Anonimatul eroic al vieţilor tuturor celor care populează trilogia murdară a Havanei este descris de autor în termenii lui Hemingway din „Bătrânul şi marea“: „Omul n-a fost conceput pentru a fi învins. Poate fi distrus, dar nu învins“. Din acest anonimat îi scoate „povestitorul Juan Pedro“, cel căruia îi place să cunoască interioritatea anonimilor, dar nu se dă în lături niciodată de la o partidă de sex cu o necunoscută. Ai zice că ăsta e preţul pentru cunoaştere şi el îl plăteşte fără să obiecteze. Dintr-o anumită perspectivă, personajul principal al „Trilogiei murdare din Havana“ nu pare un profitor, deşi este un seducător fără scrupule. Are însă numeroase momente de tandreţe şi se dovedeşte un cuceritor care ştie să asculte o femeie: de aici succesul său.
Gutierrez nu moralizează, nu propune o etică, deşi se arată compasiv cu personajele sale. Îşi prezintă eroii cu simpatie, dar în lumina rudă a existenţelor lor jignite de ceea ce le oferă viaţa. Este o carte care se citeşte uşor, puţin complicată stilistic, chiar dacă autorul se dovedeşte un foarte bun psiholog şi, mai ales, un excelent zugrav al moravurilor unui oraş decăzut. În marasm social, dar şi erotic.
