17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinMaine Coon, pisica naţională americană

Maine Coon, pisica naţională americană

După cum arată şi numele, Maine Coon îşi are originea în statul Maine din SUA. Conform site-ului www.zooland.ro, pisica din această rasă este jucăuşă şi poate să se îngrijească şi singură, în libertate.

 

 

Se spune că marinarii au adus pe navele lor pisici asemănătoare, care s-au încrucişat cu cele locale cu părul scurt. Există însă şi numeroase legende legate de originile acestei pisici. Una dintre ele afirmă că Maine Coon este rodul iubirii imposibile dintre un ursuleţ spălător şi o pisică sălbatică din pădurile din Maine. Alta spune că acestea ar fi descendente ale pisicilor aduse de vikingi în America. Se mai crede şi că strămoşul acestei rase ar fi fost pisica de companie a împărătesei Maria Antoaneta, expediată în SUA pentru a fi salvată de furia revoluţionarilor francezi. În Europa, rasa a apărut după 1978, când primele exemplare au fost aduse în Germania Occidentală. În Marea Britanie, rasa a fost prezentată pentru prima dată în 1984. Un an mai târziu, statul Maine, printr-un act legislativ, a consacrat rasa Maine Coon ca pisica naţională americană.

 

Descrierea rasei

 

Maine Coon este o pisică masivă, cu un corp puternic şi musculos şi picioare solide. Are capul mare, botul, pătrat, bărbia este puternică şi în linie cu nasul. Profilul trebuie să fie alungit şi cu concavitatea puţin vizibilă. Pomeţii sunt înalţi şi bine conturaţi, iar zona maxilarelor are un contur pătrat. Urechile mari sunt purtate în sus, perpendicular pe craniu, împodobite cu smocuri de păr. Ochii sunt mari şi expresivi, uşor ovali, dar nu migdalaţi. Masculii au gâtul puternic, gambele, de lungime medie, cu labe late, rotunjite şi cu smocuri de păr între degete. Coada are lungimea egală cu corpul, cu păr lung, des şi moale, şi este purtată în sus în timpul mersului. Blana este deasă şi compactă, scurtă pe cap, pe umeri şi pe gambe şi mai lungă pe spate şi pe şolduri. Colierul din jurul grumazului este bine marcat.

 

Sănătate

 

Maine Coon este o pisică robustă, care nu suferă de probleme de sănătate. Dar, ca toate pisicile domestice, după vârsta de opt ani este recomandat să mergeţi cu ea la un control de rutină la medicul veterinar, cel puţin o dată pe an.

 

Caracter şi temperament

 

Pisicile din rasa Maine Coon sunt foarte jucăuşe şi prietenoase. Iubesc compania oamenilor. Poate că datorită originii lor „umile“ sunt adesea găsite „împotmolite“ în cele mai ciudate locuri. Deşi nu este o pisică gălăgioasă, este recunoscută pentru mieunatul specific. Are un temperament independent şi îi place să-şi controleze teritoriul. Este şi un mare vânător, putând trăi foarte bine şi în libertate.

 

Îngrijire

 

Maine Coon se poate îngriji foarte bine şi singură, având nevoie de o minimă atenţie din partea stăpânului pentru a-şi menţine blana în bune condiţii. Părul este mătăsos şi lucios, puful, moale şi fin, iar firele de la suprafaţă sunt netede şi groase. Părul de pe coadă este lung, des şi moale. Năpârleşte moderat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII