Pentru că am primit sugestia unui cititor de a vizita pizzeria Rossi, am hotărât să-i fac acestuia pe plac. A fost prima dată când am intrat în acest local şi cred că şi ultima.
Am intrat în cârciumă şi am încercat să îmi dau seama cam care ar fi zona pentru nefumători, dar nu m-am dumirit. Aşa că am ocupat o masă în colţ, încercând să am o vedere de ansamblu. În trecere, luasem un meniu de pe altă masă, că pe aia la care mă duceam eu nu văzusem.
În timp ce consultam meniul, surprizele veneau una după alta. Admiram multitudinea de sortimente de pizza şi mă opresc la „prosciuto funghi“. Privesc ce conţine: sos de roşii, şuncă de Praga, ciuperci şi mozzarella. Încep să fac presupuneri: ori au tradus greşit prosciuto cu şuncă de Praga, ori nu fac diferenţa între ele. Mai mă uit şi la alte sortimente care conţineau în denumire termenul prosciuto. Aceeaşi chestie, şuncă de Praga. OK, asta e. Observ un tunning la pizza, opţiunea extramozzarella, şi zic să o încerc. Şi la pizza zic să încerc un vin. Nu italienesc neapărat, dar nu văd în meniu pagina cu vinuri. E clar, am nimerit eu un meniu incomplet, dar mă va lămuri chelnerul.
A apărut o fată într-o fustă mini de blugi şi cu un maiouţ, articole care nu prea ajungeau unul la altul. Asta e moda. Şi aşa i-am admirat fetei operaţia de apendicită ori de câte ori
mi-a apărut în câmpul vizual. Am încercat să îi explic scopul vizitei mele, dar nu am reuşit. Ţipa scula de cântat din local de nu te înţelegeai cu cel de lângă tine. Nici nu cred că era vreo superinstalaţie, că deja bârâia supărător. O mână prietenoasă a redus hărmălaia şi am început dialogul cu fetiţa. Îi explic despre foamea mea şi dorinţa de pizza cu muuultă mozzarella şi despre meniul meu de ghinionist, din care lipseşte pagina de vinuri. Fata îmi explică binevoitoare că meniul e complet din punct de vedere al paginilor, dar că localul nu ţine vin. Doar bere, patru tipuri. Mi se taie şi comand un suc neacidulat. Fata îmi aduce o sticluţă şi paie. O rog să îmi aducă un pahar şi să renunţe la pai şi totul pare ok. Încep să aştept pizza.
Şi vine. Mai bine nu venea. Turtă, nu pizza. Blat subţirel în mijloc, dar groscior pe margine. Compoziţia sărăcăcioasă şi în ciuperci, şi în şuncă de Praga alias prosciuto. Remarc şi lipsa tunningului cerut. Extramozzarela, pauză. Fetiţa cred că uitase de ea pentru că, e drept, nici pe nota de plată nu am găsit-o. Gust pizza. Blatul copt, compoziţia- uscată. Au ţinut-o prea mult la cuptor. Sos de roşii lipsă, eventual ceva urme de ketchup din comerţ. Mănânc interiorul în viteză, îmi termin nectarul şi fac semn de notă. Şi vine şi asta. Un tipizat pe care scria datoria mea pentru serviciile primite. O chem pe fătucă rugând-o, dacă este posibil, să îmi dea ceva care se poate deconta. Între timp, din zona din care soseşte mâncare, apare o pisică bălţată alb cu negru. Mie îmi plac pisicile. Am şi eu, dar parcă nu e locul lor prin apropierea bucătăriei unui local. Şi pentru că îmi plac pisicile şi asta e o seară deosebită, mai apare şi un motan negru cu coadă groasă şi cu capul mare. Revine şi fata care încearcă să facă pe chelneriţa şi îmi aduce amabilă un bon de casă, dar se scuză că nu are ştampilă. Nu mai cer nimic. Nu mai am chef nici să văd dacă localul are toaletă sau dacă e curată. Plătesc şi ies. Suma plătită nu e prea mare pentru o învăţătură de minte. E clar. Cititorul care mi-a sugerat localul nu mă iubeşte nici cât pe soacră-sa.
Pizza Rossi
Preparatele Modeste
Personalul Amabil, dar nepregătit
Atmosfera De cartier
Preţuri Ok, dar degeaba
Toaleta Nu ştiu
