9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinRulade italienesti din piept de pui

Rulade italienesti din piept de pui

O reteta delicioasa, un adevarat festin gastronomic! Un preparat usor de realizat, din carne de pui, sanatos si satios. Se serveste cu garnitura de legume asortate si cu un sos gustos, din supa, smântâna si telemea, totul condimentat dupa bunul plac. In cel mult o ora veti avea gata un fel de mâncare excelent, pentru sase persoane.


Ingrediente:


1 kg piept de pui; 150 g sunca de Praga, feliata; 250 g cascaval feliat; 4 linguri unt; 1 ceapa; 2 catei de usturoi; 200 ml supa de pui; 200 g smântâna; 150 g telemea; 8 portii legume asortate (broccoli, morcovi, fasole verde etc.), fierte in aburi; sare; piper.


Mod de preparare:


Pieptul de pui se spala, se zvânta si se portioneaza. Feliile se bat cu ciocanul de snitele si pe fiecare se pun o felie de sunca si una de cascaval, apoi se ruleaza si se fixeaza cu scobitori.


Intr-o tigaie de teflon se topesc doua linguri de unt si se prajesc uniform ruladele la foc potrivit, timp de zece minute. Se scot intr-un vas si se pastreaza calde.


In tigaie se adauga untul ramas. Ceapa si usturoiul se curata, se spala, se toaca, apoi se calesc. Dupa cinci minute se toarna supa si smântâna, se fierb inabusit, la foc mic, timp de zece minute. Acum se adauga in sos telemeaua rasa. Se condimenteaza si se lasa pe foc mic inca cinci minute, pentru a se lega.


La servire, peste rulade se toarna din sosul preparat, iar alaturi se pune o portie de legume asortate, fierte in aburi.


Sugestie:


Sunca de Praga poate fi inlocuita cu costita afumata sau sunca fiarta. In mijlocul ruladei se poate pune un morcov mic fiert, apoi se ruleaza. In acest caz, când se servesc ruladele, fiecare se taie oblic. Sosul se toarna in jurul ruladei sectionate.


Timp de preparare: 60 de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS