Partenerul lui Mel Gibson în cele patru filme ale seriei poliţiste „Armă mortală” a explicat pe canalul NBC că se luptă cu boala de mai mulţi ani.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a declarat actorul, care a jucat şi în filme de succes precum „The Color Purple” şi „Mandela”. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile se vor schimba”.
Această boală neurodegenerativă i-a afectat vorbirea şi i-a încetinit mişcările, dar el a afirmat că familia sa îl ajută.

Danny Glover, care a primit un Oscar de onoare în 2022 pentru a-i recunoaşte activitatea umanitară, este un actor prolific, cu o carieră foarte diversificată.
Rolurile sale memorabile variază de la cel al unui poliţist corupt în thrillerul lui Harrison Ford „Witness”, până la roluri comice precum cel din excentricul film „Familia Tenenbaum” al lui Wes Anderson.
Cariera sa în televiziune a fost, de asemenea, bogată.
Boala Alzheimer este o formă incurabilă de demenţă care afectează memoria, gândirea şi comportamentul şi care se agravează treptat.

