11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Oboseală, nervi și o coadă cu sute de persoane care aşteaptă să predea buletinele de vot și materialele electorale

Olt: Oboseală, nervi și o coadă cu sute de persoane care aşteaptă să predea buletinele de vot și materialele electorale

Președinții, locțiitorii și jandarmii și polițiștii care au asigurat paza buletinelor de vot și a materialelor electorale stau de azi-noapte în fața Prefecturii Olt, cei mai mulți, așteptând să predea procesele-verbale și buletinele. Sunt oameni care și-au început activitatea în secții cu aproximativ 30 de ore în urmă și pe care deja îi doboară oboseala. Mulți s-au așezat pe sacii cu voturi, alții, care au sperat că pot ajunge mai repede în holul Prefecturii Olt, unde sunt organizate 10 puncte de predare a documentelor, s-au așezat la coadă, renunțând, o parte, la scurtă vreme din cauza căldurii.
Oamenii și-au cumpărat care de pe unde a putut o cafea sau o sticlă cu apă, nimeni neputând să le spună cât de mult ar putea dura întregul proces.
„O dezorganizare totală. Ne-au programat la o oră anume, am venit și erau deja zeci de persoane la coadă. Uitați-vă că încă mai vin cu sacii de voturi. Dar, n-avem ce altceva să facem, așteptăm“, s-au resemnat reprezentanții unei părți mari din cele 380 de secții câte au fost organizate în județ.
„Merge greoi, din mai multe puncte de vedere. Președinții secțiilor de vot, nu toți, dar unii au venit nepregătiți, cu materialele aranjate impropriu. Noi am trimis și au fost prelucrați ca materialele să fie prezentate într-un anumit mod, mulți au sărit peste asta și de aceea cineva trebuie să le aranjeze aici așa cum trebuie, au fost cazuri în care au venit cu erori în întocmirea proceselor verbale, erori care se corectează foarte greu aici, trebuie luate materialele la rând, numărate. Sistemul merge greu, se pierde mult timp, dar, față de alte județe, din câte înțeleg, stăm bine.
În momentul de față (n.r. – ora 11,00) sunt peste 200 de secții verificate, 100 introduse în sistem, și mai sunt cei pe care îi vedeți aici. Eu zic că în maxim două ore terminăm de verificat, în jur de ora 12,00 terminăm, a declarat purtătorul de cuvânt al BEJ Olt, Dan Stoichicescu. Nu la fel de optimiști s-au arătat colegii care efectiv verifică materialele celor din secții și care au estimat că, cel mai probabil, nu vor putea încheia totul înainte de ora 20.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS