Un locuitor din orașul Piatra-Olt a avut parte de o surpriză foarte neplăcută, pe 1 iulie. Acesta a descoperit un șarpe în baia locuinței sale. Speriat, acesta a sunat la numărul unic de urgență 112 și a solicitat intervenția autorităților.
La fața locului a ajuns, în scurt timp, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt. Acesta a identificat reptila și a reușit să o captureze fără incidente. Nicio persoană nu a fost rănită în urma intervenției.
După capturare, șarpele a fost transportat și eliberat într-o zonă aflată la distanță de locuințe, în habitatul său natural.
Ce recomandă jandarmii dacă găsiți un șarpe în casă
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care întâlnesc un șarpe, să nu încerce să îl captureze, să îl lovească sau să îl alunge, ci să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 și să comunice cât mai exact locul în care se află reptila.
Totodată, oamenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să țină la distanță copiii și animalele de companie și, dacă acest lucru este posibil fără a se expune unui pericol, să urmărească de la distanță deplasarea șarpelui pentru a facilita intervenția echipajelor de jandarmi.
Citește și: Cum protejezi mașina pe timp de caniculă. Greșelile care te pot costa scump

