7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Olandez arestat pentru trafic de droguri

Mehedinţi: Olandez arestat pentru trafic de droguri

Ceea ce nu ar fi fost interzis în ţara lui, i-a adus 20 de zile de arest în România, unui bărbat de 36 de ani, din Olanda. Tânărul a introdus în ţara noastră aproape 170 de grame de cannabis şi 93 de pastile de extasy, iar acum a ajuns după gratii, după ce poliţiştii de la Crimă Organizată din Mehedinţi au aflat că deţine droguri, din care a oferit şi unui tânăr din Craiova.

La jumătatea lunii decembrie, Mica De Boer a intrat în România printr-o vamă din vestul ţării cu un autoturism înmatriculat în Olanda. Cum la frontiera cu Ungaria controalele sunt aproape inexistente, iar bărbatul nu a declarat că ar deţine substanţe interzise de lege, acesta a introdus drogurile în România fără niciun fel de problemă, ascunse în bagaje. De aici s-a deplasat la locuinţa unei persoane din comuna mehedinţeană Pătulele, cu care era în relaţii de prietenie, unde a petrecut sărbătorile.  Gazda i-a pus la dispoziţie o cameră în care a locuit până în aceste zile şi în care olandezul şi-a ţinut şi bagajele, fără să ştie că bărbatul ar putea avea în acestea droguri de mare risc.  Nimeni nu ar fi aflat niciodată ce are în bagaje olandezul, dacă nu făcea greşeala să ofere stupefiante unui tânăr din Craiova. Eroarea l-a costat, pentru că secretul său a ajuns la urechile poliţiştilor de la BCCO Mehedinţi, care au organizat o acţiune de prindere a bărbatului şi au mers la punct ochit. „Cu ocazia percheziţiei efectuate în camera ocupată şi folosită de inculpat au fost găsite şi ridicate 93 de comprimate de extasy şi 170 de grame de substanţă vegetală” se precizează în comunicatul DIICOT. Ofiţerii de la BCCO Mehedinţi confirmă faptul că substanţa vegetală era cannabis. De altfel, cannabisul este legal în ţara de origine a bărbatului, dar deţinerea şi consumul de extasy este interzis şi în Olanda. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii i-au emis un mandat de arestare pentru 20 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS