14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Amenzi aplicate de Poliția Locală pentru consum de alcool în spații publice

Gorj: Amenzi aplicate de Poliția Locală pentru consum de alcool în spații publice

Polițiștii locali au aplicat, noaptea trecută, cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.900 de lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise.

Astfel, în jurul orei 23:00, au fost depistate trei persoane care consumau alcool pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, iar în jurul orei 03:00 au fost depistate alte două persoane care consumau băuturi alcoolice în parcarea publică de pe strada Narciselor din municipiul Târgu Jiu.

Legea nr. 61 din 1991 interzice consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări sau gări.

Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează contravențional cu amendă de la 100 la 1000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS