Primăria Târgu-Jiu a dispus, miercuri, detaşarea şefului Direcţiei Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru, la patru luni după ce a apărut într-o fotografie în timp ce femeia de serviciu îi face pedichiura la birou. În perioada cercetării disciplinare, acesta va fi director adjunct într-o altă direcţie, scrie Mediafax.

La solicitarea Comisiei de Disciplină, primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a decis, miercuri, ca Marian Rotaru, şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu, să fie detaşat ca adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială (DPS), până la finalizarea cercetării disciplinare care a început anul trecut în cazul său, după apariţia unei fotografii în care pare că o subordonată îi face pedichiura.

„Schimbarea domnului Rotaru este determinată de acel referat al Comisiei de Disciplină, îmi solicită ca primar să găsesc o soluţie, pe o perioadă de timp, să-l mut într-o altă structură a Primăriei municipiului Târgu-Jiu, tocmai determinat de faptul că se face o analiză a comisiei de disciplină şi la ultimele solicitări o parte dintre angajaţii Direcţiei de Patrimoniu nu s-au prezentat la audieri.

Încă nu s-a dat o soluţie. Comisia şi-a luat măsurile de precauţie. Angajaţii vor merge la Comisia de Disciplină, cei care nu au fost până acum şi vor declara ce consideră că s-a petrecut. Am ţinut cont de acel referat şi am luat această măsură. Comisia de Disciplină este independentă”, a declarat, miercuri, Marcel Romanescu, primarului municipiului Târgu-Jiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Edilul a precizat că Marian Rotaru ar fi putut fi suspendat din funcţie în timpul cercetării, însă Comisia de Disciplină nu a solicitat acest lucru.

„Un director dintr-o instituţie, în momentul în care îl muţi într-o altă instituţie, trebuie să-l duci pe poziţie similară, deci puteam să aleg una dintre poziţiile de directori sau director adjunct. În urma concursului, dânsul a fost desemnat ca director al Direcţiei de Patrimoniu.

Eu puteam, din funcţiile de conducere, să aleg una dintre funcţii pe care să-l pot muta pe domnul Rotaru. La acest moment, temporar, postul de la Direcţia de Protecţie Socială este liber. La propunerea Comisiei de Disciplină, putea să fie şi suspendat, dar, existând comisie de disciplină, îmi propune măsurile pe care pot să le iau”, a mai declarat Marcel Romanescu.

Acesta a anunţat că, în primele trei luni ale acestui an, va face o evaluare a activităţii tuturor directorilor din cadrul primăriei.

În momentul în care fotografia în care lui Rotaru pare că îi face pedichiura femeia de serviciu, a fost postată pe Facebook, acesta a spus că poza ar fi fost făcută în urmă cu doi ani, când a avut o luxaţie la un picior.

Acesta a precizat, miercuri, că a recunoscut fapta şi este pregătit să lucreze şi pe postul de adjunct la o altă direcţie.

”Am fost detaşat. Acum lucrez la Direcţia de Protecţie Socială, unde sunt director adjunct. Este o decizie pe care trebuie să o respect şi cu asta am spus totul. Nu ştiu cine va fi în locul meu şi nici nu mă interesează. Am aici altă fişă, alte atribuţiuni, respect fişa postului. Deja sunt la birou. Am condus o primărie 13 ani şi cred că am destulă experienţă ca să pot să îmi desfăşor activitatea aşa cum trebuie. Am avut atunci nenorocita aceea de greşeală, mi-am regretat-o, am recunoscut-o, mi-am cerut scuze. În rest, profesional nu a avut ce să-mi găsească nimeni, nicio problemă şi nu o să găsească niciodată. Când se va încheia cercetarea, atunci o să vedem”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marian Rotaru, fostul şef al Direcţiei Publice de Patrimoniu.

Înainte de a fi director în cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Marian Rotaru a fost primarul comunei Leleşti, din judeţul Gorj.

În luna octombrie a anului trecut, conducerea Primăriei Târgu-Jiu a cerut o notă explicativă şefului Direcţiei Publice de Patrimoniu, după ce a apărut o poză în care o femeie de serviciu pare că îi face pedichiura la birou.