Pompierii mehedințeni intervin pentru a patra zi consecutiv pentru stingerea incendiului izbucnit în localitatea Podeni, care afectează vegetația și fondul forestier. Din cauza terenului accidentat și greu accesibil, a fost solicitat sprijin aerian, iar un elicopter Black Hawk urmează să efectueze aruncări cu apă asupra focarelor.
Incendiul se manifestă pe două sectoare
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, incendiul se manifestă în prezent pe două sectoare. Forțele de intervenție și-au concentrat eforturile în zona în care accesul terestru este posibil, acționând pentru localizarea și limitarea propagării flăcărilor.
În cel de-al doilea sector, terenul accidentat și greu accesibil nu permite intervenția echipajelor terestre în condiții de siguranță.
Sprijin aerian cu un elicopter Black Hawk
Având în vedere dificultățile întâmpinate în teren, a fost solicitat sprijin aerian.
Miercuri, un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație urmează să participe la operațiunile de stingere, prin aruncări cu apă asupra focarelor de incendiu.
Misiunea este în desfășurare
Pompierii continuă acțiunile pentru limitarea și stingerea incendiului care afectează vegetația și fondul forestier din zona localității Podeni. Intervenția este în dinamică, iar misiunea continuă.

