Știri de ultima orăLocalDoljLa revedere, Piața „Constantin Brâncuși”! Primăria a anulat licitația

La revedere, Piața „Constantin Brâncuși”! Primăria a anulat licitația

Proiectul pentru modernizarea Pieței „Constantin Brâncuși” din Craiova a eșuat pentru moment. Primăria Craiova a anulat licitația, după ce a evaluat cele două oferte depuse pentru realizarea proiectului, cu o valoare estimată la peste 6.000.000 de lei.

În luna aprilie a acestui an, municipalitatea craioveană a scos la licitație contractul pentru amenajarea și modernizarea Pieței „Constantin Brâncuși”, aflată în spațiul din fața Gării Craiova. O lună mai târziu s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor din partea firmelor care doreau să obțină contractul. Interesul nu a fost prea mare, dar, cu toate acestea, au existat două asocieri de firme care au depus oferte. Este vorba despre Asocierea CONART DEVELOPMENT S.R.L. (lider), ROBSAN ALEXINSTAL CONSTRUCT S.R.L., NEWERA PROJECT SOLUTIONS (din București) și Asocierea PROLUNI STRUCTURI (lider), RAY CONSULTING S.R.L. (Cârcea, județul Dolj).

Licitația, anulată

Zilele trecute, însă, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost anunțat faptul că licitația a fost anulată. Se pare că, deși la licitație au fost depuse două oferte, niciuna nu a fost declarată admisibilă în urma evaluării, motiv pentru care Primăria Craiova a anulat procedura în baza art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.

Până în prezent, primăria nu a lansat o nouă procedură de achiziție, iar acest lucru înseamnă că proiectul, chiar dacă va fi realizat, nu se va concretiza în termenul stabilit inițial. Costul pentru acest proiect, estimat la 6.150.500 de lei, fără TVA, era alocat din bugetul local.

Cum ar fi trebuit să arate Piața Constantin Brâncuși

În urma deciziei municipalității de a anula licitația, proiectul rămâne în aer, cel puțin până la o nouă decizie a autorităților de a-l scoate sau nu din nou la licitație. Dacă licitația inițială ar fi avut sorți de izbândă, zona din fața Gării Craiova ar fi trebuit să aibă o înfățișare modernă până la începutul verii anului 2027.

Potrivit documentației tehnice, proiectul prevedea transformarea completă a Pieței „Constantin Brâncuși”. Zona în care staționează în prezent autobuzele urma să fie acoperită cu o structură metalică deschisă, îmbrăcată în material compozit alb. Aceasta era prevăzută cu deschideri în acoperiș pentru iluminare naturală. Totodată, urmau să fie montate bănci din material compozit cu aspect de lemn, de tip lamelar șerpuit, și o sferă metalică, pe partea dinspre bulevardul Dacia, pe care urma să fie reprezentată harta Craiovei. Proiectul mai includea refacerea completă a fântânii arteziene, amplasarea unor elemente de decor urban (forme de cristal, tip ou de rață). De asemenea, era prevăzută reamenajarea celor 89 de locuri de parcare existente, refacerea celor aproximativ 2.500 de metri pătrați de spații verzi, precum și modernizarea aleilor pietonale și a trotuarelor.

În documentație era prevăzută și amenajarea a șase stații de încărcare pentru autoturisme electrice și a trei stații pentru autobuze electrice, însă acestea nu făceau obiectul contractului scos la licitație.

Toate acestea intră acum pe lista de așteptare, iar zona, care arată acum ca din timpuri demult apuse, rămâne, deocamdată, în același stadiu.

Citește și: Două noi intersecții din Craiova vor avea semaforizare inteligentă



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS