15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova: 29 octombrie nu este o dată realistă pentru inaugurarea stadionului din Craiova

Primăria Craiova: 29 octombrie nu este o dată realistă pentru inaugurarea stadionului din Craiova

Primăria Craiova a transmis, în urmă cu puţin timp, un comunicat de presă prin care anunţă că ziua de 29 octombrie, anunţată până acum ca termen de inaugurare a stadionului din Craiova, nu este una realistă. Aşadar, evenimentul fastuos pe care primăria îl anunţa nu va mai avea loc la data preconizată iniţial. În plus, municipalitatea craioveană nu a anunţat, în acest comunicat, o dată la care pe arena din Craiova se va juca primul meci. „Având în vedere interesul crescut al cetățenilor Craiovei vizavi de evenimentul de inaugurare al Stadionului, Primăria Craiova face următoarele precizări legate de finalizarea lucrărilor și evenimentul de inaugurare al stadionului din Craiova. Comisia de recepție, convocată de Compania Națională de Investiții și întrunită în data de 23 octombrie 2017, este în plină activitate. Având în vedere complexitatea lucrărilor de recepție, precum și formalitățile de preluare de către Consiliul Local Municipal a investiției pentru Stadion – formalități care presupun semnarea protocolului dintre CNI și Primăria Craiova, preluarea obiectivului de către Primăria Craiova prin adoptarea Hotărârii de Consiliu Local etc., operațiuni care sunt ulterioare semnării recepției, facem cunoscut opiniei publice faptul că data de 29 octombrie 2017 nu este o dată realistă pentru desfășurarea evenimentului de inaugurare sau pentru desfășurarea de competiții sportive pe Stadionul din Craiova. Vom reveni cu noi informații legate de evenimentul de inaugurare a Stadionului din Craiova imediat ce recepția va fi finalizată“, au anunţat reprezentanţii primăriei.

Şi echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a anuţat că derby-ul cu FCSB nu se va juca pe stadionul craiovean, aşa cum se anunţase iniţial. „Deși toate părțile implicate au muncit contra-cronometru pentru ca recepția stadionului să se facă în termenul celor 5 zile de dinaintea următorului prevăzut de ROAF pentru anunțarea schimbării stadionului considerat „acasă”, vă anunțăm cu regret, dar și cu un strop de bucurie că nu le vom face onoarea marii inaugurări unor rivali, că vom juca încă o dată în vestul Olteniei, la Severin. Suntem siguri că oltenii din Mehedinți, Dolj și din celelalte trei județe vor umple și stadionul de lângă Dunăre, duminică seara, așa cum l-ar fi umplut și pe cel de lângă Jiu“, se precizează în comunicatul echipei de fotbal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS