Efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier Dolj împreună cu poliţişti rutieri ai tuturor formaţiunilor rutiere, în conformitate cu Planul de acțiune al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) la care România este parte, au desfăşurat şi organizat, în perioada 13 – 19 februarie, o acţiune pentru verificarea în trafic a autovehiculelor destinate transportului de marfă care au masa totală maximă autorizată peste 3,5 t, sau transportului public de persoane cu capacitatea de peste 8+1 locuri.
În cadrul activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 220 sancțiuni contravenționale de peste 55.000 de lei, dintre acestea 145 pentru conducătorii autovehiculelor de marfă (alcool – 4, neportul centurii de siguranţă – 64, nerespectarea perioadelor de conducere sau timpilor de odihnă – 2, defecţiuni tehnice – 6, lipsă documente – 20 ), iar alte 75 amenzi au fost aplicate conducătorilor de autovehicule transport de persoane (neportul centurii – 26, defecţiuni tehnice – 8, lipsa documente – 6).

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.