17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEdiţia I a Galei Teatrului Naţional Craiova

Ediţia I a Galei Teatrului Naţional Craiova

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova îşi răsplăteşte publicul, la sfârşit de an, cu organizarea primei gale, unde pasiunea pentru scenă a actorilor Claudiu BLEONȚ, Iulia COLAN, Tamara POPESCU, Alex CALANGIU și altor îndrăgiți actori ai Naționalului craiovean se va reuni pe scenă în seara de sâmbătă, 17 decembrie 2016, pentru a vă oferi spectacolul “O lună la țară” de I. S. Turgheniev, în regia lui Cristi Juncu.

În cadrul evenimentului, invitații vor admira lucrări de artă contemporană și pot licita obiecte-surpriză din recuzita unor spectacole reprezentative ale Naționalului Craiovean.

O altă noutate pe care o vom bifa împreună în cadrul Galei va fi acordarea de premii: artiștilor, jurnaliștilor și partenerilor de suflet ai TNC, tuturor celor care au fost alături de instituție în ultimul an, aducând astfel o contribuție semnificativă la promovarea culturii în Cetatea Băniei. Și pentru că ne-am propus să ținem cont de preferințele publicului, anul acesta vom anunța și care sunt preferații dumneavoastră.

 

Programul Galei TNC 2016:

18.30 – Primire oaspeți, expoziție, cafe-concert în compania artistului Bogdan Uță
19.30   – Spectacol – Premiera oficială ”O lună la țară”, în prezența criticilor din țară

21.45  – Gala de premiere a Prietenilor TNC (presă – presă scrisă, radio, tv; online – bloggeri, critici de teatru locali şi naţionali, parteneri/colaboratori, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Premiul pentru Debut, Premiul pentru cel mai popular actor / actriță și Premiul special dedicat actorului Ilie Gheorghe).

Prezentatori: actorii TNC Anca Dinu și Marian Politic.

22.00  – Cocktail muzical și licitație. Muzica asigurată de un cvartet & DJ Jerry.

.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS