34.5 C
Craiova
marți, 16 august, 2022
Știri de ultima orăLocalAu plecat la plimbare cu o căruță prin Târgu Jiu. Ce au pățit

Au plecat la plimbare cu o căruță prin Târgu Jiu. Ce au pățit

Au plecat la plimbare cu o căruță prin Târgu Jiu și au fost opriți de polițiști. Un echipaj din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu a depistat astăzi un vehicul cu tracțiune animală care circula pe strada 9 Mai din municipiul Târgu Jiu.

Potrivit polițiștilor, în atelaj se aflau 5 persoane cu vârste cuprinse între 10 și 35 de ani și se deplasau de pe strada Ulmului pe strada Luncilor din Târgu Jiu, traversând practic tot orașul de la nord la sud, periclitând siguranța circulației rutiere pe traseul de deplasare, pentru a merge în vizită la prieteni.

Deținătorul vehiculului cu tracțiune animală a fost sancționat contravențional cu amendă în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 307/2006 privind stabilirea unor reguli de circulație a vehiculelor cu tracțiune animală și de protejare a spațiilor verzi. De la începutul anului până în prezent, pentru nerespectarea prevederilor din actul normativ menționat anterior, polițiștii locali au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.950 lei.

Acțiunile desfășurate pe linia depistării vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe raza municipiului Târgu Jiu în zone în care acest lucru nu este permis au caracter permanent, întrucât aceste vehicule pun în pericol participanții la trafic și conferă un aspect inestetic orașului, conform Poliției Locale Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS