2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalStart la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova

-

Pe pista Aeroportului Internaţional Craiova, chiar în zona unde va fi construit noul terminal, a fost semnat, ieri, contractul de lucrări privind extindere şi modernizarea aeroportului. Este vorba de cel mai mare contract, ca valoare, care va fi implementat în Dolj, după cel privind introducerea reţelei de apă şi canalizare în judeţ şi aducţiunea firului II de apă Isvarna - Craiova. Contractul are o valoare de aproape 350 de milioane de lei (fără TVA), lucrările urmând să fie executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons – Vahostav SK.

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova. Zi istorică pentru Aeroportul Internaţional Craiova. Ieri a fost făcut primul pas spre extinderea şi modernizarea aeroportului din Bănie, după ce a fost semnat contractul de lucrări.

Procedura de stabilire a constructorului s-a derulat ca la carte. Contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2021, tot atunci a demarat şi licitaţia, ofertele au intrat în analiză la începutul lunii februarie, iar constructorii au fost stabiliţi spre sfârşitul acestei luni.

Două megaasocieri de firme s-au luptat pentru a obține contractul de aproape 85 de milioane de euro cu TVA pentru extinderea și modernizarea Aeroportului Craiova, iar câştigătorul şi-a pus ieri semnătura pe contract, alături de directorul general al aeroportului, Sorin Manda, şi în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, instituţia care are în subordine Aeroportul Craiova. Lucrările vor fi executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons – Vahostav SK, care a venit cu cea mai bună ofertă calitate – preţ. Liderul Construcții Erbașu s-a mai prezentat şi cu o listă lungă de firme, ca subcontractanţi şi terţi susţinători: Geo Arc SRL, Aero Project SRL, Erbașu Total Construct SA, Erbașu Edil Construct SA, Electro Alfa International SRL, Secunet Project SRL, TIAB, Otis Lift SRL și North Star Industrial Serv SRL.

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova. Cristian Erbaşu: „Sper ca acest termen scurt pe care ni l-am asumat să fie respectat“

Contractul a fost semnat de Cristian Erbaşu, directorul general al liderului asocierii, Construcții Erbașu SA. Acesta a descris şi celelalte mari investiţii pe care firma sa le derulează la Craiova şi a promis că va face totul pentru a se încadra în termenul de doi ani stabilit prin contract.

„Vă mulţumesc pentru primire şi mă bucur că alături de alte invesţii din judeţul dumneavoastră aceasta este cea mai importantă, cea mai mare ca şi valoare. Noi avem deja în lucru de un an aducţiunea de apă de la Isvarna, care este cea mai mare lucrare de profil din Europa, iar din cei 135 de kilometri noi executăm 65 km. Tot această asociere execută şi reabilitarea şi consolidarea clădirii Colegiului Carol I şi Operei Române Craiova, practic executăm lucrări de referinţă pentru municipiul dumneavoastră şi pentru judeţ.

Sper ca toate aceste impedimente care au apărut în ultimii ani, începând cu pandemia, apoi criza energiei şi războiul din Ucraina, care au avut un impact major asupra construcţiilor, să se amelioreze, iar acest termen scurt pe care ni l-am asumat în raport cu amploarea investiţiei să fie respectat. Promitem că vom face tot ce ne stă în putinţă să ne încadrăm în termen, iar în doi ani să aveţi acest terminal nou, modern şi funcţional sută la sută“, a spus Cristian Erbaşu.

Patru luni proiectarea, 20 de luni execuţia

Contractul semnat ieri face parte din proiectul „Extinderea si modernizarea Aeroportului International Craiova”, finanţat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, cu o valoare totală de 479.273.902,31 lei inclusiv TVA, din care cofinanțare UE de 280.518.150,47 lei fără TVA. Contractul este al doilea ca valoare din judeţul Dolj, după cel semnat în 2019 de Compania de Apă Oltenia pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare în judeţ şi aducţiunea firului II de apă Isvarna – Craiova (445,8 milioane de euro).

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova
A fost semnat contractul de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Craiova. Lucrările vor fi executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons – Vahostav SK

Asocierea condusă de Construcții Erbașu SA are patru luni la dispoziţie pentru proiectare şi 20 de luni pentru execuţie. Serviciile de proiectare au valoarea de 8.306.400 lei (fără TVA), asistenţa tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor are valoarea de 1.079.200 de lei (fără TVA), în timp ce execuţia lucrărilor va costa 311.074.044,69 lei (fără TVA).

Sorin Manda: „Este un moment foarte important pentru Aeroportul Craiova“

Pasul făcut ieri este, cu siguranţă, cea mai importantă etapă în dezvoltarea aeroportului din Craiova. Contractul presupune nu doar construirea unui nou terminal de pasageri, ci și alte 20 de investiții asociate.

„Este un moment foarte important pentru Aeroportul Internaţional Craiova, pentru că semnăm unul dintre contractele aferente marelui nostru proiect de dezvoltare a aeroportului, şi anume contractul de realizare a noului terminal, cu celelalte obiective de investiţii asociate. Este un contract cu o valoare de aproape 350 de milioane de lei, fără TVA. Din fericire pentru noi, lucrurile au mers foarte bine. Dacă în decembrie am semnat contractul de finanţare şi am dat drumul la licitaţie, iată că după patru luni semnăm contractul de execuţie şi, mulţumim lui Dumnezeu, avem parte de o asociere serioasă, care a făcut treabă pe unde a lucrat în ţară. Sperăm ca lucrurile să decurgă aşa cum sunt prinse în contractul pe care îl semnăm, iar în 25 de luni să fie gata noul terminal, care a fost proiectat pentru două milioane de pasageri“, a afirmat directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova, Sorin Manda.

Ce presupune modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova

Noul terminal va avea o suprafaţă construită de 12.791 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 27.547 mp. Pe lângă acesta, restul investiţiilor se referă la parcare, drumuri de acces și centrală fotovoltaică; amenajarea suprafeţei nivelate a benzii pistei şi amenajarea ariei de siguranţă; amenajarea suprafeţei nivelate a benzii căii de rulare; asigurarea suprafeţelor de protecţie îngropate; gard perimetral de securitate; drumuri rutiere de acces şi drumuri tehnologice; platforme antisuflu.

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova
A fost semnat contractul de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Craiova. Lucrările vor fi executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons – Vahostav SK

Alte lucrări care trebuie executate, conform contractului, sunt: puncte de acces şi control; poziție izolată de parcare pentru aeronave aflate în situații de criză, acte de intervenție ilicită; platformă de degivrare aeronave; platformă de îmbarcare-debarcare; cale de rulare Alfa; cale de rulare Foxtrot; platformă de întoarcere pe pistă; suprafaţă deservire echipamente handling; mijloace aeroportuare, echipamente şi sisteme de control securitate; centrală termică, post transformare; gospodărie de apă şi incendiu; zonă de transfer pasageri.

Start la modernizarea şi extinderea Aeroportului Craiova. Cosmin Vasile: „Aeroportul va fi un pol de dezvoltare a întregului judeţ“

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a precizat că Aeroportul Craiova va fi un pol de dezvoltare a întregului judeţ, după finalizarea lucrărilor de extidere şi modernizare, dar şi a celorlalte investiţii din zonă derulate de CJ.

„Este un moment important pentru aeroportul din Craiova, pentru administraţia judeţeană şi pentru tot judeţul Dolj. Vorbim de un contract de aproape 100 de milioane de euro care aduce o nouă faţă, o nouă perspectivă nu doar aeroportului, ci şi întregii zone. Avem un adevărat pol de dezvoltare economică în zona aeroportului, pentru că avem în execuţie şi un contract de 15 milioane de euro pentru un drum perimetral şi echipamente de securitate.

Se execută deja lucrările de defrişare şi demolare pentru a aduce terenul unde va fi noul terminal la stadiul necesar investiţiei şi avem în perspectivă construirea în proximitatea aeroportului, la High-Tech Park, a unui terminal intermodal pentru cargo şi tot ceea ce înseamnă transportul de marfă. Este o zonă care va fi un pol de dezvoltare a întregului judeţ. Suntem primul aeroport care a accesat fonduri prin POIM, am depus primii cererea de finanţare, semnăm primii demararea lucrărilor. După noi, este Aeroportul Timişoara“, a spus Cosmin Vasile.

„Mă bucur că a fost o licitaţie care a mers aşa cum ar trebui să meargă o achiziţie în Uniunea Europeană. Au fost oferte serioase, a fost analizată fiecare virgulă, nu au fost contestaţii, nu au fost procese şi totul s-a mişcat repede, în câteva luni, nu ani. De acum începe însă greul, pentru că implementarea unui proiect este mult mai grea decât scrierea lui. Mult succes, tuturor!“, a conchis preşedintele CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dolj: Accident mortal în comuna Coşoveni

Un accident grav de circulaţie a avut loc, în...

ȘTIRI GdS