16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSe pregătesc lucrări de amploare la Aeroportul Craiova

Se pregătesc lucrări de amploare la Aeroportul Craiova

La Aeroportul Internațional Craiova se lucrează de zor. Două proiecte importante aflate în implementare, care vor schimba cu totul fața aeroportului, avansează rapid. De fapt, la unul dintre obiectivele de investiții lucrările au demarat de luna trecută, la cel de-al doilea făcându-se ultimele pregătiri.

Este vorba de proiectul cu fonduri europene privind securizarea completă (outdoor-indoor) a aeroportului din Bănie și de megaproiectul european privind modernizarea și extinderea acestuia. Ambele ar contribui, în final, la îndeplinirea obiectivului dorit: atingerea unui număr anual de aproape două milioane de pasageri și a unui număr de mișcări aeronave/an de peste 18.600.

În prezent, la Aeroportul Craiova se lucrează la drumul și gardul perimetral și la pregătirea terenului pentru construirea noului terminal de pasageri (defrișarea vegetației și îndepărtarea molozului rezultat din demolări), parte a proiectului de extindere.

Vizită pe șantierele de la Aeroportul Craiova

Șantierele au fost vizitate, miercuri, de către președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, care a anunțat că proiectele avansează în ritm rapid.

„Două dintre proiectele aflate în implementare la Aeroportul Internațional Craiova avansează în ritm rapid. Am fost în vizită pe șantierele deschise lângă aeroport, împreună cu Sorin Manda, managerul Aeroportului Craiova, acolo unde se lucrează atât la pregătirea terenului pentru construirea noului terminal, cât și la amenajarea drumului perimetral al obiectivului. Pe terenul pe care se va ridica cel de-al doilea terminal al Aeroportului Internațional Craiova se lucrează la defrișarea vegetației și la îndepărtarea molozului rezultat din demolări. Odată finalizate aceste operațiuni, construcția va putea fi demarată.

Finanțarea pentru proiectul de extindere și modernizare se va realiza cu fonduri europene obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de aproximativ 97 milioane de euro“, a scris Cosmin Vasile, pe pagina sa de socializare. Proiectul mai sus menționat este unul de amploare, care presupune nu doar un nou terminal de pasageri, ci și alte 20 de investiţii. Procedura de stabilire a constructorului este încă în derulare.

Se lucrează în forță la drumul perimetral

Dacă pentru lucrările de modernizare și extindere a aeroportului nu s-a ajuns încă la semnarea contractului cu constructorul, drumul perimetral prinde contur. Lucrările de aici fac parte din proiectul privind securizarea completă a Aeroportului Craiova, care presupune şi achiziţia unor echipamente de securitate.

„Drumul tehnologic perimetral prinde formă. În plus, se lucrează și la amenajarea gardului perimetral al aeroportului. Aceste lucrări se realizează în cadrul proiectului de securizare completă indoor și outdoor a Aeroportului Internațional Craiova, proiect ce presupune și realizarea unui sistem de iluminat al drumului, a unui sistem de detecție și control de acces pe tot perimetrul, a unei remize pentru echipa de intervenție rapidă, dar și achiziționarea de echipamente și sisteme de control de securitate pentru pasageri, bagaje și mărfuri. Valoarea totală a acestei investiții se ridică la peste 15 milioane de euro și este asigurată din fonduri europene“, a mai anunțat Cosmin Vasile.

Valoarea totală a proiectului de securizare completă a aeroportului din Craiova este de 76.014.000,91 lei inclusiv TVA, din care 54.352.674,38 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Ce valoare au lucrările privind securizarea outdoor a aeroportului

Contractul de lucrări din care face parte şi realizarea drumului perimetral are o valoare de 25.337.593,40 lei (TVA inclus) şi presupune şase obiective de investiţii: construirea unui drum tehnologic perimetral; realizarea sistemului de iluminat a drumului tehnologic perimetral; realizarea unui sistem de detecţie perimetrală cu sistem de televiziune în circuit închis şi sistem control acces pentru porţile de acces perimetrale, care să asigure supravegherea totală a perimetrului atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte; reabilitarea şi extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor şi a zonelor publice din interiorul terminalelor; reabilitarea şi extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor şi a zonelor publice din interiorul terminalelor; construirea unei remize pentru echipa de intervenţie.

Lucrările la drumul perimetral al Aeroportului Craiova au început de luna trecută
Lucrările la drumul perimetral al Aeroportului Craiova au început de luna trecută

Lucrările menționate vor duce la creșterea nivelului de securitate al incintei aeroportuare şi sunt executate de asocierea Civitas Systems SRL – Kato Group SRL – Mineralport SRL – Energobit SA. Constructorii au la dispoziţie un an să termine lucrarea: două luni pentru proiectare şi 10 luni pentru execuţie. De realizarea drumului perimetral al Aeroportului Internaţional Craiova se ocupă firma Mineralport SRL, iar la gardul perimetral lucrează Kato Group SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS