16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliclinica pentru Sportivi, reabilitare de 800.000 de euro

Policlinica pentru Sportivi, reabilitare de 800.000 de euro

Policlinica pentru Sportivi, reabilitare de 800.000 de euro. După ce a aprobat, în urmă cu aproape șase luni, majorarea valorii investiției, Consiliul Județean (CJ) Dolj a demarat, săptămâna trecută, licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Policlinicii pentru Sportivi din Craiova.

Vorbim aici de singurul Ambulatoriu de specialitate pentru sportivii din Oltenia, care funcționează într-o clădire în care nu s-a mai investit de mult timp. Imobilul situat pe Aleea Voinicului va fi modernizat pentru a se încadra într-o clasă de eficiență energetică superioară, lucrările fiind estimate la valoarea de 800.000 de euro, cu TVA.

Potrivit anunțului de participare la licitație, valoarea totală estimată a lucrărilor de modernizare este de 3.336.284,91 lei fără TVA, conform devizului general actualizat întocmit în iulie 2021 și aprobat o lună mai târziu de către consilierii județeni. Din acești bani, partea de construcţii și instalaţii este de 2.627.819,21 lei, restul fiind cheltuieli conexe cu protecția mediului, relocarea/protecția utilităților, montajul utilajelor și echipamentelor și organizarea de şantier. Cheltuielile diverse și neprevăzute au fost stabilite de către proiectant la valoarea de 194.062,73 lei, fără TVA, sumă care nu a fost inclusă în valoarea estimată a contractului, ea putând fi accesată, după caz, în funcție de necesități. Ofertele sunt așteptate până la data de 3 martie, urmând să fie selectat constructorul care va veni cu cel mai mic preț.

Policlinica pentru Sportivi, reabilitare de 800.000 de euro. Ce presupun lucrările

Lucrările care trebuie executate de constructor, așa cum sunt trecute în caietul de sarcini, presupun reabilitare termoenergetică a pereţilor exteriori, a soclului și a terasei clădirii, schimbarea tâmplăriei exterioare, înlocuirea tâmplăriei interioare și reabilitarea planșeului peste subsol. De asemenea, este prevăzută schimbarea instalațiilor termice și sanitare, dar și a instalațiilor de ventilare, climatizare și iluminat. Va fi făcută și o recompartimentare interioară, cu o adaptare pentru persoanele cu dizabilități (elevator vertical).

Policlinica pentru Sportivi din Craiova va fi reabilitată termic. Valoarea estimată a contractului este de 800.000 de euro.

Clădirea va beneficia și de o refacere a finisajelor interioare, în timp ce la exterior va fi refăcut trotuarul după ce va fi înlocuită conducta de canalizare menajeră și pluvială. Pentru a obține avizul DSP, va fi amenajată și o platformă de beton, în zona de deșeuri. În fine, pentru funcţionarea corectă a instalaţiei interioare de stins incendii şi pentru respectarea reglementărilor tehnice în vigoare s-a impus adoptarea unei soluţii de alimentare cu apă a instalaţiei de stingere, respectiv – rezervor de acumulare şi staţie de pompare.

Cum s-a ajuns la creșterea valorii investiției

CJ Dolj a modificat indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Creşterea eficienţei energetice, a rezistenţei şi stabilităţii clădirii publice situată în strada Aleea Voinicului, nr. 14“ în august 2021, după ce, în urma proiectării, a apărut o sumă în plus de 1,6 milioane de lei. Cauza: evoluţia indicelui preţurilor de consum, creșterea prețurilor la materialele de construcţii, scumpirea materiilor prime și creșterea prețului manoperei, după cum se explica în hotărârea Consiliului Județean. Asta pentru că valoarea inițială a proiectului a fost stabilită în baza devizul general întocmit la faza DALI, în august 2018, în timp ce contractul de finanțare a fost semnat în august 2020.

Pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi, CJ Dolj a obținut fonduri europene prin POR 2014-2020. Valoarea totală inițială a proiectului a fost de 2.757.067,60 lei, inclusiv TVA, iar jumătate din aceşti bani, adică aproximativ 1,4 milioane de lei, urma să fie asiguraţi din bugetul judeţului. După actualizarea devizului general, suma necesară investiţiei a crescut la 4.373.193,42 lei (TVA inclus), iar partea CJ Dolj a crescut și ea, cu 1,6 milioane de lei. Concret, dacă, iniţial, contribuţia proprie a judeţului Dolj era de 1.356.470,17 lei, după proiectare ea a crescut la 2.972.595,99 lei, în timp ce asistența financiară neramburabilă din partea UE a rămas aceeași: 1.400.597,43 lei.

Astfel, diferenţa de 1.616.125,82 lei urma să fie asigurată de Consiliul Judeţean pe parcursul implementării proiectului, respectiv până în anul 2022, inclusiv. Lucru care se va și întâmpla. „Au crescut costurile, este adevărat, dar nu puteam să renunțăm la investiție și, implicit, la fondurile europene obținute pentru acest obiectiv. Cu lucrările se va intra în anul 2022, așa că diferența rezultată de 1,6 milioane de lei va fi alocată din bugetul pe anul următor“, explica președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, după ședința din august 2021, când a fost aprobată majorarea investiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS