11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjITM a anchetat 71 de accidente de muncă la CEO

ITM a anchetat 71 de accidente de muncă la CEO

Un număr record de accidente de muncă s-au produs la Complexul Energetic Oltenia din 2017 şi până în primele două luni ale anului curent. Conform lui George Romanescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Gorj, în perioada amintită în subunităţile Complexului Energetic Oltenia s-au produs 71 de accidente de muncă. Dintre acestea, patru au fost mortale. Defalcat, în anul 2017 au avut loc 36 de accidente cu 38 de victime, dintre care două mortale; în 2018 s-au produs 31 de evenimente cu 32 de victime, dintre care două mortale, iar în 2019 au avut loc patru accidente cu patru victime. George Romanescu a precizat că 160.000 de lei este cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii de muncă Complexului Energetic Oltenia în perioada amintită.

Controale şi la agenţii economici din judeţ

George Romanescu a mai spus că, de la începutul anului şi până pe data de 5 martie 2019, au fost realizate de către inspectorii ITM 299 de controale la nivelul agenţilor economici din judeţ. Au fost aplicate amenzi în valoare de 578.000 de lei pentru abateri privind relaţiile de muncă, respectiv în domeniul sănătăţii şi securităţii de muncă. George Romanescu a mai spus că au fost depistate în total 14 persoane fără contract de muncă, fiind aplicate amenzi de 300.000 de lei. „Am desfăşurat controale şi la alţi agenţi economici din judeţ, în funcţie şi de sesizările pe care le-am primit. Am avut 299 de controale în primele două luni ale anului şi până în data de 5 martie. Amenzile s-au apropiat de 600.000 de lei. Au fost depistate şi 14 persoane fără forme legale de muncă“, a menţionat George Romanescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS