10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcert cu un nume celebru la inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu

Concert cu un nume celebru la inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu

Noul Stadion Municipal va fi gata în iunie

Viceprimarul Adrian Tudor și primarul Marcel Romanescu, din Târgu Jiu, se contrează pe tema formațiilor care vor fi aduse să susțină concerte la inaugurarea noului Stadion Municipal din Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu a declarat, într-o conferință de presă, că, în contextul în care nici măcar nu a fost aprobat bugetul, nu se poate vorbi despre un artist arhicunoscut, întrucât aceasta ar percepe un onorariu foarte mare. „În programul de evenimente de anul acesta, după ce aprobăm bugetul, va exista un capitol distinct pentru un concert pe Stadionul Municipal. Există varianta pentru Goran Bregovic, dar o să vedem. Până pe 1 iunie se va şti exact. Până atunci vor fi gata toate lucrările“, a spus Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

„Taxat“ de vice

Viceprimarul Adrian Tudor l-a ironizat însă din nou pe edilul din Târgu Jiu, despre care spune că nu știe să organizeze astfel de evenimente. Vicele afirmă că la Târgu Jiu ar putea ajunge chiar marele violonist Andre Rieu, iar municipalitatea nu va trebui să suporte toate costurile pe care le presupune organizarea unui astfel de eveniment. „E posibil să vină Madonna, Pink Floyd, Aerosmith, e posibil să vină oricine. Vom avea un stadion pretabil pentru astfel de concerte. Artiștii vin, îşi pun bilete, încasează. Dincolo de glumă, vorbim de cheltuieli uriaşe, de tiruri de echipamente. În alte zone pot merge să facă asemenea spectacole. Am vorbit cu impresarul lui Andre Rieu pentru un spectacol în regiune, dar la Târgu Jiu. Trebuie stabilit clar cum se va face cu biletele şi cu onorariul. Trebuie să fie nişte lucruri foarte clare. Primăria poate să susţină anumite părţi din concerte. Impresarul a văzut stadionul şi a spus că e mulţumit pentru organizarea unui spectacol. Vedem, pentru că nu este nimic stabilit“, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu, nemulţumit de planurile primarului.

Stadionul ar putea găzdui primele evenimente publice sau competiţii sportive

Stadionul Municipal din Târgu Jiu ar putea găzdui chiar din această vară primele evenimente publice, inclusiv competiţii sportive din diferite discipline. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu încearcă să pună la punct Clubul Sportiv Municipal pentru partea de sport. De asemenea, Clubul Sportiv Pandurii, condus de Mihai Prunariu, ar putea folosi arena sportivă pentru organizarea de concursuri sportive. Nu în ultimul rând, este de aşteptat ca şi Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu să vină cu propuneri pentru a folosi terenurile şi stadionul pentru antrenamente şi competiţiile în care este angrenată echipa. De asemenea, Direcţia de Turism şi Evenimente va trebui să pună la punct un calendar de manifestări posibile care ar putea fi găzduite de Stadionul Municipal. Dacă nu va produce bani, arena riscă să se degradeze. Autorităţile locale nu au fonduri pentru întreţinerea bazei sportive. Vor mai putea fi scoşi bani inclusiv din închirierea spaţiilor din incinta arenei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS