O familie de legumicultori din Amărăştii de Jos culege roadele pământului încă din anii ‘80. Pasiunea părinţilor pentru agricultură a fost transmisă şi copiilor, iar în prezent aceştia deţin împreună aproape 8.000 de metri pătraţi de solarii. Investiţiile în dezvoltarea fermelor s-au făcut atât cu fonduri europene, cât şi cu bani munciţi în străinătate de unul dintre fiii familiei Cioacă. Aflaţi din articol cum se făcea agricultură înainte de Revoluţie şi cum au reuşit aceşti legumicultori să îşi extindă suprafeţele exploatate şi să trăiască de mai bine de trei decenii din legumicultură.
În comuna doljeană Amărăştii de Jos se scriu poveşti de viaţă ale unor oameni care au reuşit prin muncă şi prin dragoste de pământ, membrii familiei Cioacă fiind un exemplu în acest sens. Drumul lor în legumicultură începea undeva în anii ‘80, pe vremea când majoritatea localnicilor lucrau la CAP. Trăiau din agricultură, iar munca pământului era cea mai la îndemână îndeletnicire. Pentru activitatea prestată, membrii familiei Cioacă primeau un procent din producţii, iar pentru a mai câştiga câte un ban ca să îşi poată creşte copiii, preferau să le vândă la piaţă. Acolo au descoperit tainele negoţului şi tot acolo au învăţat să pună temeliile unei activităţi ce avea să se întindă pe mai multe decenii. „M-am apucat prin anii ‘80 de legumicultură. Lucram la CAP. Erau ferme la Ocolna, munceam acolo şi primeam şi noi zece la sută – cartofi şi lubeniţe. Produsele pe care ni le dădeau ei ca plată mergeam şi le vindeam pe piaţă. Aşa am aflat cum se procedează, ce sămânţă se pune, şi aşa am început şi noi. Plantam sămânţă românească, erau institutele de cercetări şi era sămânţa bună şi nu atât de scumpă ca acum. Acum dăm 1.000 de lei pe 2.000 de seminţe, iar atunci era 2-3 lei pachetul. Sunt investiţii mult mai mari acum, şi îngrăşămintele sunt scumpe, şi tratamentele. E mai uşoară munca, dar sunt mai mari investiţiile“, a spus Floarea Cioacă, de 67 de ani, din Amărăştii de Jos.
Pe lângă costurile mai mici cu întreţinerea culturilor, femeia spune că şi piaţa de desfacere era mai bună în acei ani întrucât mare parte din producţie ajungea la export. „Se câştiga mai bine pentru că se făcea export, acum e problemă cu desfacerea. Noi mergem pe angro pentru că nu putem pleca de acasă şi nici nu avem loc pe pieţe. Înainte de Revoluţie se făcea agricultură mai greu pentru că nu erau condiţiile de acum, dar mai cu profit. Nu se apucaseră aşa mulţi de agricultură. Acum, producţie se face, dar nu ai cui s-o dai. Mergem pe angro, dar rămâne multă marfă nevândută, calitatea întâi ajunge la piaţă, calitatea a doua se aruncă, pentru că nu o cumpără nimeni. Pe timpul lui Ceauşescu se cumpăra şi aceea. Aveam şi atunci solarii, dar mai puţine. Cu toate acestea, atunci se câştiga de pe cinci ari cât se câştigă acum de pe 20“, a făcut femeia radiografia acelei perioade.
Fermă dezvoltată cu fonduri europene
A început cu solarii mici, din lemn şi, împreună cu unul dintre cei patru fii ai săi, care a ales să rămână acasă, a dezvoltat o fermă care se întinde pe 4.000 de metri pătraţi. Cultivă în special roşii şi spun că în extinderea fermei a contat extrem de mult ajutorul de la Uniunea Europeană. Au investit 30.000 de euro în modernizarea acesteia, iar de trei ani beneficiază de ajutorul de minimis pentru tomate, în valoare de 3.000 de euro. „Avem 40 de ari de sere acoperite, dar lucrăm şi în câmp, unde cultivăm lubeniţă, varză, conopidă. Ne-am extins treptat. Am luat-o de jos şi am ajuns la această suprafaţă. Am început cu solarii din lemn, iar acum avem solarii metalice, cu sistem de picurare, pe care le-am realizat după modelul fermelor din Dăbuleni, dar şi Izbiceni şi Cilieni. Am investit 30.000 de euro în solarii şi trebuie să mai primim o tranşă de 10.000 de euro“, a spus Ionel Cioacă, de 44 de ani, fiul Floarei.
Anul acesta, primele producţii de roşii din ferma familiei Cioacă vor ieşi pe piaţă în luna mai. „Acum, produsele sunt mai scumpe, dar banii nu mai au valoare. În plus, se investeşte foarte mult şi în picurare, tratamente, seminţe. Punem sămânţă străină, punem şi românească, dar nu este la fel de profitabilă ca aceea olandeză. (…) Acum ne-am apucat de repicat, iar de la 20 martie vom planta în solarii“, a spus femeia de 67 de ani.
A dat străinătatea pe legumicultură
Lângă casa părintească şi aproape de ferma mamei şi a unuia dintre fraţi şi-a construit solarii şi Nicu. Bărbatul de 42 de ani a făcut primele investiţii în legumicultură cu banii munciţi în străinătate. În prezent lucrează 3.200 de metri pătraţi de solarii, pe care le-a modernizat şi cu fonduri europene. „Am lucrat şase ani în Grecia şi cinci ani în Anglia, iar mare parte din investiţia pe care am făcut-o în solarii a fost din banii obţinuţi în străinătate. M-am orientat spre agricultură pentru că asta ştiam să fac cel mai bine şi nu exista alt domeniu aici la noi. Am preluat de la părinţi această dragoste şi asta am făcut. Aş avea oricând un loc de muncă în străinătate, dar nu mai vreau să plec. Am pornit de la 8,5 ari şi acum am 32. Suprafaţa totală pe care cultivăm legume este însă de 2,5 hectare. Investiţiile s-au făcut şi cu fonduri europene. Pe submăsura 6.1 am accesat 40.000 de euro, anul trecut am luat tranşa a doua de bani. Am cumpărat utilaje care au mai simplificat munca. Am luat un tractor, un disc, o freză, un motocultor, o maşină de plantat răsaduri şi urmează să mai achiziţionăm şi alte utilaje“, a spus Nicu.
Ca şi ceilalţi membri ai familiei, spune că lipsa pieţei de desfacere este cea mai mare problemă a legumicultorilor. Este şi motivul pentru care optează pentru mai multe culturi, astfel încât să aibă un profit în cazul în care preţurile se prăbuşesc. „Sunt cinci culturi pe care mergem pentru a avea un profit pentru că, spre exemplu, la 50 de bani, cum a fost kilogramul de roşii anul trecut, nu îţi mai poţi permite să le transporţi pe piaţă sau să plăteşti om cu 70 de lei pe zi să le culeagă. Pepenele verde anul trecut a rămas la 30 de bani kilogramul, numai să încarci o tonă de pepeni şi să o descarci la angrosist te costă mai mult. Este foarte greu de pătruns pe piaţă şi pentru că nu are cine să stea şi pe piaţă, să şi muncească acasă, dăm marfa la angro, în Bucureşti, în Târgu Jiu“, a mai spus bărbatul de 42 de ani.
„Ar fi bine să se facă nişte centre de colectare a produselor. Marfa ar trebui strânsă undeva, dusă la export sau procesată. Ar fi un ajutor pentru noi“, a completat şi Floarea Cioacă.
„Cu muncă, se poate reuşi şi la noi“
Obstacole au fost multe în anii de când au început să facă agricultură, dar faptul că nu au renunţat este o dovadă că se poate. Se poate trăi din agricultură şi pe pământ românesc, atâta timp cât se dă o şansă acestei ţări. „Cred foarte mult în România şi sper că se va schimba ceva. Cu muncă, se poate reuşi şi la noi. (…) Urmările plecării în străinătate asupra copiilor sunt extrem de grave. În cazul meu, copiii erau mici când am plecat, dar în momentul de faţă nici nu acceptă să pronunţ cuvântul străinătate în casă. (…) Mulţi au tendinţa să creadă că dacă se duc în afară se pricopsesc. Eu am îndemnat pe mulţi să se apuce de agricultură. Sunt acum mulţi legumicultori în Amărăşti, oameni la care nu m-aş fi aşteptat niciodată să facă agricultură“, a spus Nicu, de 42 de ani.
„Nu sunt de acord cu plecatul în străinătate, multe familii s-au destrămat. Eu am rămas cu nepoatele mele când părinţii lor au plecat în străinătate, iar când s-au întors nu s-au mai dus la mama lor. E foarte dureros! Nu sfătuiesc pe nimeni să plece. Se poate trăi şi în România. E adevărat, acolo se fac bani mai mulţi, dar ce faci cu ei dacă ţi se destramă familia? Să nu îţi vezi copiii când fac primii paşi sau în primul an de şcoală? La ce-ţi folosesc banii“, a spus Floarea Cioacă.
Dacă şi dumneavoastră cunoaşteţi oameni care cred în România, trimiteţi-ne povestea lor pe adresa de e-mail [email protected].
