DIICOT a făcut publice imagini cu momentul în care anchetatorii intră în vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în cadrul unui dosar în care sunt investigate infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Luni, procurorii au efectuat cinci percheziții în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
Călin Georgescu, dus la locuința din Mogoșoaia
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost ridicat luni dimineață din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, pentru a asista la percheziții, potrivit unor surse judiciare citate de AGERPRES.
În dosar este vizat și omul de afaceri Ionel Rusen, despre care presa a relatat că a fost implicat în strângerea de fonduri pentru campania lui Georgescu. O altă persoană vizată este cetățeanul italian Massimiliano Arena, potrivit informațiilor apărute în presă.
DIICOT nu a nominalizat persoanele în comunicatul oficial, precizând însă că sunt cercetați trei cetățeni – doi români, de 64 și 47 de ani, și un italian, de 56 de ani. Potrivit anchetatorilor, grupul s-ar fi constituit în septembrie 2021 și ar fi acționat în România și Marea Britanie.
Cum ar fi fost obținuți banii
Potrivit DIICOT, membrii grupului s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi și administratori ai unor societăți străine care ar fi putut facilita obținerea unor finanțări bancare importante, în schimbul unor garanții bănești.
Anchetatorii susțin că, începând din septembrie 2021, o persoană vătămată ar fi fost indusă în eroare cu privire la posibilitatea obținerii unui credit de 6 milioane de euro de la o instituție bancară, cu condiția depunerii unei garanții.
Victima ar fi transferat astfel peste un milion de euro. Ulterior, sub pretextul majorării finanțării la 15 milioane de euro, i s-ar fi solicitat o garanție suplimentară de 100.000 de euro.
În total, persoana vătămată ar fi suferit un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro, potrivit DIICOT.
Cinci percheziții și audieri la DIICOT
Procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din IGPR au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
În această etapă, acuzațiile fac obiectul unei anchete penale, iar stabilirea vinovăției revine instanței, în condițiile legii.

