Un bărbat, o femeie și un copil mic au fost surprinși circulând împreună pe o trotinetă electrică, pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin. Polițiștii rutieri din Mehedinți au aplicat amenzi în valoare totală de 2.160 de lei.
Trei persoane pe o trotinetă electrică
Imaginile cu cei trei au fost prezentate de Sindicatul Europol, care a atras atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care folosesc trotinetele electrice fără respectarea regulilor de circulație.
Potrivit sindicaliștilor, un bărbat și o femeie au fost surprinși în timp ce circulau pe aceeași trotinetă, alături de un copil foarte mic, ținut în brațe.
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Mehedinți au intervenit și au aplicat sancțiuni contravenționale, cuantumul total al amenzilor fiind de 2.160 de lei.
Peste 1.100 de accidente cu trotinete în șase luni
Sindicatul Europol atrage atenția și asupra numărului de accidente rutiere în care sunt implicate trotinete electrice.
Potrivit datelor prezentate de sindicaliști, în primele șase luni ale anului s-au produs la nivel național peste 1.100 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Aproape 100 de persoane ar fi fost rănite grav, iar o parte importantă dintre victime ar fi fost copii.
„Trotineta electrică nu este o jucărie de familie și nu are «3 locuri», este un vehicul care, folosit fără responsabilitate, trimite oameni direct pe patul de spital”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.
Polițiștii recomandă respectarea regulilor de circulație și atrag atenția că utilizarea trotinetelor electrice într-un mod necorespunzător poate crește semnificativ riscul de accidente și răniri.
Citeşte şi: Alertă în apropierea graniței cu România. Dronă aeriană, depistată la 12 kilometri nord de Chilia

